Urme de poliovirus au fost găsite la un copil de zece luni în orașul Deir al-Balah, a anunțat vineri Ministerul Sănătății, care precizează că bebelușul nu a fost vaccinat împotriva poliomielitei. Anterior, UNICEF a anunțat că poliovirusul a fost detectat în probe de mediu din orașele Khan Younis și Deir al-Balah în luna iulie, probele de scaun de la trei copii fiind trimise la un laborator din Iordania pentru testare.

Poliomielita este o boală foarte contagioasă, care afectează mai ales copiii mai mici de cinci ani. Afecțiunea vizează sistemul nervos și poate provoca paralizie și deces în cazuri extreme.

Virusul care provoacă poliomielita a fost eliminat din cea mai mare parte a lumii dezvoltate, iar reapariția lui în Fâșia Gaza atrage atenția asupra situației umanitare grave în care se află locuitorii enclavei, notează CNN. Mulți dintre civilii care trăiesc în Fâșie nu au alimente, resurse medicale și apă potabilă, până la 90% din populație fiind strămutată în interiorul teritoriului.

Ministerul Sănătăţii din enclavă a anunțat că va colabora cu UNICEF pentru a vaccina copiii sub 10 ani, precizând că sunt disponibile peste un milion de doze.

Astfel, se preconizează că două runde de vaccinare vor fi lansate luna aceasta și în septembrie în Gaza, a transmis vineri UNICEF într-un comunicat de presă, adăugând că va viza peste 640.000 de copii.

„Vaccinul suprem pentru poliomielită este pacea”

Însă, pentru desfășurarea unei campanii eficiente de vaccinare este nevoie de oprirea ostilităților, a subliniat UNICEF alături de Agenția Națiunilor Unite pentru Refugiați din Palestina (UNRWA) și Organizația Mondială a Sănătății (OMS), care au făcut apel la încetarea luptelor.

La rândul său, secretarul general al Națiunilor Unite, António Guterres, a catalogat această propunere drept „o necesitate” și a afirmat că „vaccinul suprem pentru poliomielită este pacea și încetarea imediată a focului din motive umanitare”.

Hamas a salutat vineri apelul din partea agențiilor ONU pentru o „pauză de poliomielită” de șapte zile.

De asemenea, Ministerul Sănătății din Gaza a avertizat că o campanie de vaccinare „nu va fi suficientă fără o soluție radicală la problemele de salubritate și acumulare de deșeuri printre corturile pentru persoanele strămutate”.

Ministrul palestinian al Sănătății, dr. Majed Abu Ramadan, a declarat săptămâna trecută că bombardamentele Israelului au distrus 80% din infrastructura medicală din Gaza.

Majoritatea spitalelor sunt scoase din funcțiune, iar cele care au rămas operaționale funcționează doar parțial „din cauza daunelor directe și a pierderii personalului medical calificat”, a adăugat ministrul.

Peste 40.000 de palestinieni au fost uciși în Fâșia Gaza de când Israelul a lansat războiul împotriva Hamas în urma atacului declanșat de gruparea palestiniană pe 7 octombrie, potrivit autorităților din enclavă. În atacul Hamas din urmă cu peste zece luni au fost uciși cel puțin 1.200 de israelieni, 250 fiind luați ostatici, potrivit guvernului israelian.

Foto: Hepta

Urmărește-ne pe Google News