Băieţelul a avut la naştere o greutate de 3.340 de grame şi a primit nota 10 la testul APGAR. Bebeluşul mai are încă trei fraţi, în comuna ieşeană Popeşti, potrivit Agerpres.

„Garda dintre ani a fost ca oricare gardă. Nu prea am simţit că a fost trecerea dintre ani, doar zgomotul artificiilor ne-a amintit asta. Copiii au fost cuminţi, nu am avut nicio internare în terapie intensivă. La miezul nopţii s-a născut un băieţel chiar la ora 00.01, care se simte bine. Am început anul în forţă”, a declarat medicul Anca Bivoleanu, purtătorul de cuvânt al Maternităţii Cuza Vodă din Iaşi.

Mama bebelușului a povestit că deși avea în plan ca băiețelul să poarte numele de Matei Andrei, i-a pus și numele de Vasile pentru că pe 1 ianuarie se sărbătorește Sf. Vasile.

„Am vrut să îi spunem Matei Andrei dar, pentru că s-a născut în prima zi din an, i-am spus şi Vasile. A fost o naştere uşoară. De când m-am internat glumeam că aşteaptă să se nască la ora 00,00. Chiar aşa a şi fost”, a declarat mama bebeluşului, Ana Toader.


Sfântul Vasile, ocrotitorul săracilor, este sărbătorit în prima zi a anului. Tradiții și superstiții de 1 ianuarie


 

Urmărește-ne pe Google News