Medicii ieșeni au încercat în cursul nopții trecute să salveze viața unui tânăr de 32 de ani, care a fost adus în stare gravă cu temperatură corporală de 43,3 grade Celsius. Din primele informații, acesta muncise pe perioada zilei, în caniculă, și a fost descoperit leșinat pe o bancă.
„Din păcate, bărbatul a decedat în ciuda eforturilor de răcire și a terapiei în Unitatea de Primire a Urgențelor. A fost găsit pe o bancă, a fost adus intubat din prespital pentru că era în stare de comă. Vom solicita o confirmare de la Institutul de Medicină Legală”, a declarat prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași.
Tot în noaptea trecută a fost adus la spital un bărbat de 74 de ani, cu temperatura corpului de 41,9 grade Celsius. Acesta a fost găsit căzut în propria locuință. A fost, la rândul său, intubat, iar medicii au descoperit o hemoragie la nivelul creierului și de aceea l-au transferat la Spitalul de Neurochirurgie din Iași.
Tânărul care a decedat nu a consumat alcool, în timp ce al doilea avea o alcoolemie de 0,5 la mie.
Foto ilustrativ: ambulantaiasi.ro