Primul heliport construit pe acoperișul Spitalului Județean Oradea a fost amenajat în primăvara anului trecut. Construcția are o suprafață de 625 de metri pătrați și permite aterizarea și decolarea elicopterelor medicale, care transportă pacienți în stare gravă. Astfel, oamenii, care au nevoie urgentă de ajutor, vor putea ajunge mai repede în sala de operații, scrie ebihoreanul.ro.

Astfel, spitalul orădean de devine primul din țară care este dotat cu o astfel de facilitate. Heliportul poate fi folosit, după ce a primit autorizație.

„Certificatul emis de Autoritatea Aeronautică este actul prin care, practic, am primit permisiunea de a folosi heliportul”, a declarat managerul Spitalului, dr. Gheorghe Carp.

Primul heliport construit pe acoperișul Spitalului Județean Oradea, util în situații de urgență

Conducerea spitalului din Oradea susține că heliportul va funcționa atât ziua, cât și noaptea, fiind amplasat în așa cel încât pacientul să poată fi transportat în scurt timp în sala de terapie intensivă.

Autorizarea heliportului a fost amânată din mai 2016. Autoritatea Aeronautică Civilă Română a cerut conducerii Spitalului Județean Oradea să ia măsuri suplimentare. Este vorba despre doarea cu o instalație specială pentru stingerea incendiilor, să mărească spațiul de siguranță de la marginile heliportului și să elaboreze un manual al Aerodromului ce conține reguli de operare. În tot acest timp, spitalul a instalat un sistem de balizaj care permite aterizarea elicopterelor pe timp de noapte, dar și în condiții de vreme nefavorabilă.

Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”
Recomandări
Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”

Trei ani a durat amenajarea heliportului care a costat un milion de lei. Banii provin din donații, din bugetul spitalului și de la Ministerul Sănătății.

Primul heliport construit pe acoperișul Spitalului Județean Oradea va fi folosit exclusiv de elicopterele destinate urgențelor medicale, de elicopterele SMURD și de o parte a elicopterelor Forțelor Aeriene Române.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Observatornews.ro
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua
HOROSCOP
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI