Mergând cu dificultate și încă parțial intubat, Luca a spus greu, vizibil emoționat, că starea lui este acum mai bună. „Mulțumesc tuturor din România că se roagă pentru mine, M-a ajutat foarte mult, m-am recuperat repede și acum mă simt mult mai bine. Vă iubesc pe toți și vă mulțumesc”, a declarat tânărul, care a mai spus că nu vrea să fie considerat un erou, aşa cum s-a zis despre el.

În filmulețul trimis către Libertatea, Luca apare alături de politicianul Lia Roberts, Consul onorific al României la Las Vegas, cea care s-a implicat de la început și l-a vizitat zilnic la spital. Tot Lia Roberts este și persoana care a ținut legătura cu autoritățile române. „Starea lui Luca e bună după operație, nu e nevoie să mai stea intubat. respiră normal, deși i-a fost afectat un plămân. Vă asigur că a avut parte de cele mai bune condiții și de cel mai bun tratament”, a declarat Lia Roberts pentru Libertatea.

Luca Andrei Iclodean, în vârstă de 23 de ani, se numără printre cei 527 de oameni răniți în atacul armat din Las Vegas, în care 59 de persoane au fost ucise. Tânărul a fost supus unei operații foarte dificile ce a durat mai mult de trei ore, dar a trecut cu bine peste intervenție.

JD Vance, mesaj scris în limba română, înainte de alegerile prezidențiale de pe 4 mai: „Nu ar trebui să ne fie frică”
Recomandări
JD Vance, mesaj scris în limba română, înainte de alegerile prezidențiale de pe 4 mai: „Nu ar trebui să ne fie frică”

VIDEO/ EXCLUSIV PENTRU LIBERTATEA. Primul mesaj al românului rănit în atacul din Las Vegas

Luca lucra la barul de zi de pe platorma din fața Hotelului Mandalay, în momentul în care Stephen Paddock a început să mitralieze oamenii adunați la concert. Unul dintre gloanțe a ricoșat și a intrat pe sub umărul stâng al românului, i-a atins coloana vertebrală și a trecut printr-un plămân. Medicii care l-au operat i-au tăiat doi lobi din plămânul drept.

Înainte să ajungă la spital, cea care i-a salvat viaţa lui Luca a fost Lenea Samspon, o tânără pe care românul a cunoscut-o cu doar câteva minute înaintea atacului sângeros. De când a fost internat, o tânără l-a vizitat în fiecare zi. Este vorba despre Lenea Sampson, cea care i-a salvat viața. Fără aceasta, Luca probabil că ar fi decedat.”Să-l văd cum își revine mă face să fac față acestei tragedii”, a declarat tânăra, într-un interviu acordat postului de televiziune Fox 40.

EXCLUSIV: Șefii Spitalului Vaslui în cazul pacientei care a murit după o cură de slăbire: ”A fost un insucces terapeutic”

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! "Dumnezeu ne-a binecuvântat". Wow, ce schimbată e!! FOTO
Unica.ro

Partenera lui Nicușor Dan nici că a mai fost văzută așa! Imaginile cu Mirabela Grădinaru au intrat în atenția tuturor și mulți au dat zoom imediat, după ce un detaliu a stârnit reacții
Viva.ro
Partenera lui Nicușor Dan nici că a mai fost văzută așa! Imaginile cu Mirabela Grădinaru au intrat în atenția tuturor și mulți au dat zoom imediat, după ce un detaliu a stârnit reacții
Irina Columbeanu a intrat la o facultate grea! Ce va studia fiica Monicăi și a lui Irinel. E pe cai mari în America: ziarele scriu despre ea!
Libertateapentrufemei.ro
Irina Columbeanu a intrat la o facultate grea! Ce va studia fiica Monicăi și a lui Irinel. E pe cai mari în America: ziarele scriu despre ea!
Cum vede șeful Inscop finala prezidențială: „9 din 10 votanţi PSD l-ar vota pe George Simion şi nu pe domnul Nicuşor Dan”
Adevarul.ro
Cum vede șeful Inscop finala prezidențială: „9 din 10 votanţi PSD l-ar vota pe George Simion şi nu pe domnul Nicuşor Dan”
De ce Cristina Ciobănașu nu mai apare în serialele de la Antena 1 produse chiar de mama ei adoptivă, Ruxandra Ion: „I-a fost foarte greu să accepte că…”
Elle.ro
De ce Cristina Ciobănașu nu mai apare în serialele de la Antena 1 produse chiar de mama ei adoptivă, Ruxandra Ion: „I-a fost foarte greu să accepte că…”
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
A mers la mare cu un buget triplu față de o vacanță avută în Viena. Stațiunea aleasă
Observatornews.ro
A mers la mare cu un buget triplu față de o vacanță avută în Viena. Stațiunea aleasă
Horoscop 2 mai 2025. Săgetătorii au în față o zi care poate semăna cu o pauză binemeritată, după un efort intens
HOROSCOP
Horoscop 2 mai 2025. Săgetătorii au în față o zi care poate semăna cu o pauză binemeritată, după un efort intens

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI