Bărbatul, pe nume Iacob, nu este vaccinat împotriva COVID-19 și a stat internat în spital timp de 3 luni de zile. Cea mai mare parte a petrecut-o în secția de Terapie Intensivă, aflându-se în stare gravă.

„Este un caz special, un caz fericit, pentru că a fost extrem de greu la el. A beneficiat de terapie care până acum la noi nu a dat succes, din păcate. Am avut o terapie prin care am înlocuit activitatea plămânului lui cu un dispozitiv extracorporal – se spune plămân artificial – care i-a înlocuit această activitate mai bine de o lună de zile și care a mers bine. Pacientul va merge astăzi acasă. Suntem fericiți și noi,cred că și el și cei 13 copii ai lui și de-asta este un caz special – pentru că este practic primul pacient de la noi din spital care a beneficiat de această terapie și care merge acasă”, explică Ciprian Gîndac, medic primar ATI.

Pacientul mărturisește că nu a crezut niciodată în existența acestei boli, până când membrii familiei s-au infectat pe rând și au pierdut lupta cu virusul.

„Niciodată, eu nu am crezut… Ziceam că nu există! Și uite… a murit fratele, dup-aia mama… Dup-aia, uite, eu…”, spune bărbatul.

„El are foarte mulți copii, deci are suport emoțional. Ne-a motivat cumva faptul că am văzut-o pe pacienta cealaltă că a mers bine, ulterior a mers bine și el. Cumva au fost niște minuni de Crăciun. Cel puțin așa am considerat eu”, povestește Adelina Baloi, medic specialist ATI.

„Dacă funcția lui respiratorie este recuperată în mare parte și momentan nu are nevoie de oxigen, este un pacient obosit – îi spunem miopat, adică nu mai are forță musculară, va necesita o perioadă lungă de timp ca să poată să aibă activitățile pe care le avea înainte. Probabil că într-o săptămână sau două o să poată să stea în șezut, probabil ca în două-trei săptămâni va putea merge la marginea patului și probabil că abia în jumătate de an, dacă nu mai mult, va fi cel care a fost înainte de boala COVID”, mai spune medicul Ciprian Gîndac.

„Toți îmi ziceau: «mâine pleci, o să te faci mai bine». Am trecut cu speranță și Dumnezeu m-a scăpat”, adaugă pacientul.

„A văzut ce înseamnă suferința aici, suferința în forma ei maximă. (…) Noi nu am dezertat. Au fost multe țări în care personalul medical a demisionat în grup. La noi, dimpotrivă, am avut oameni care, deși sunt la vârsta pensionării, au revenit și au lucrat”, povestește și prof. dr. Dorel Sandesc, șeful Secției de ATI de la Spitalul Județean Timișoara.

 
 

Urmărește-ne pe Google News