IGSU a încheiat controlul la ISU Constanța, după tragedia soldată cu moartea unei femei, care a căzut de la etajul 6, după ce locuința sa a luat foc.
IGSU transmite că a găsit disfuncționalități în intervenția echipelor de salvare. De exemplu, primele echipaje de intervenție au plecat cu un minut mai târziu față de timpul maxim prevăzut de regulament, iar autoscara a fost alertată la 11 minute de la apel, deși trebuia imediat, conform protocoalelor.
„Coroborând cele două momente orare cu imaginile înregistrate de sistemele de supraveghere video din Detașamentul de Pompieri Sublocotenent Fripis Marius-Daniel, rezultă că momentul alertării este 9:16:24, forțele de intervenție începând deplasarea la ora 9:20:14, cu un minut mai mult față de intervalul maxim stabilit prin legislația subsecventă”, se mai arată în comunicat
„Momentul alertării acestei resurse, deși, potrivit procedurilor operaționale aplicabile, ar fi trebuit să fie foarte apropiat de momentul alertării primelor forțe, nu a fost realizat decât la ora 9:27:43, la circa 11 minute după alertarea autospecialelor din cadrul Detașamentului de Pompieri Sublocotenent Fripis MariusDaniel”, mai precizează IGSU.
IGSU: Autoscara a ajuns la 16 minute după ce victima a căzut în gol
„Totodată, din imaginile video analizate de comisia de verificare și din susținerile personalului Detașamentului de Pompieri Constanța-Palas, reiese că autospeciala de intervenție și salvare de la înălțime a fost alertată la ora 9:27:43, părăsește incinta subunității la ora 9:30:35 și ajunge la locul intervenției la ora 9.41, la aproximativ 16 minute după ce victima a căzut în gol”, arată raportul IGSU.
IGSU precizează că inițial ISU Constanța a anunțat ca moment a alertării autospecialei de intervenție și salvare de la înălțime ora 9:15, iar ora sosirii la locul incendiului este 9:27. În realitate, autospeciala a început deplasarea din subunitate la ora 9:30:35”, mai arată raportul.
Conform IGSU, perna pneumatică de salvare reprezintă mijlocul tehnic utilizat „în mod cu totul excepţional, în misiuni de salvare a persoanelor surprinse la înălţime, sub condiţia ca persoana respectivă să fie cooperantă, iar saltul în gol să reprezinte o acţiune voluntară”.
De asemenea, potrivit IGSU, „utilizarea acestor echipamente, conform instrucţiunilor furnizate de producătorii de profil, se face de către personal instruit, saltul şi aterizarea pe pernă presupunând adoptarea unei poziţii specifice, fără de care riscul producerii unor fracturi de coloană sau a altor leziuni grave este major”.
Mai multe sancțiuni anunțate de IGSU
Pe lângă disfuncționalitățile expuse, Comisia de verificare a mai constatat „încălcarea unor norme procedurale privind echiparea personalului la locul intervenției, superficialitate în îndeplinirea atribuțiilor în domeniul logistic prin neasigurarea menținerii în stare de operativitate a tehnicii de intervenție din dotare, respectiv nereguli identificate în asigurarea pregătirii de specialitate a personalului operativ”.
IGSU a dispus cercetarea disciplinară a trei ofițeri cu funcții de conducere de la nivelul ISU Constanța, „întrucât gravitatea faptelor săvârșite impune aplicarea unor sancțiuni mai aspre, în corelare cu disfuncțiile create în activitatea instituției”. Doi dintre ofițerii în cauză aveau atribuții directe în menținerea în stare de operativitate a tehnicii din dotare.
„Tehnica de intervenție fiind defectă, în speță autospeciala de intervenție și salvare de la înălțime, nu au solicitat fondurile financiare necesare efectuării reparațiilor și introducerii în timp scurt în stare de operativitate a autospecialei, deși la nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență aceste fonduri erau disponibile”, motivează comisia de control.
Totodată, IGSU anunță că „s-a dispus sancționarea disciplinară a patru subofițeri din cadrul ISU Constanța, pentru nerespectarea normelor privind echiparea la locul intervenției și coordonarea acțiunilor de intervenție. De asemenea s-a dispus sancționarea personalului operativ cu atribuții de gestionare a apelurilor de urgență și de coordonare a resurselor alocate intervenției, personal din dispeceratul ISU Constanța și din cadrul Detașamentului de Pompieri Palas-Constanța”.
IGSU a anunțat schimbări și la nivel organizatoric. Începând de la 1 martie un ofițer din cadrul ISU București-Ilfov va fi împuternicit pe funcția de prim-adjunct al inspectorului șef.