Din pacate, am prins vremuri atat de nenorocite sa spunem ca asistam la primul razboi bacteriologic din istorie. Ceea ce se intampla in SUA – spori de antrax sositi in plic in biroul guvernatorului statului New York, in Congres, la diferite ziare sau introdusi in sistemul de ventilatie al Senatului – poate purta, fara indoiala, acest nume. Ceea ce pana in urma cu cateva zile parea doar rodul imaginatiei infierbantate a unor regizori hollywoodieni, acum se intampla aievea.
E comic, in acest context, modul in care americanii se incapataneaza sa trateze civilizat un conflict care scapa de sub orice control. Doua obsesii au liderii cei mai puternici ai planetei: evitarea victimelor nevinovate in bombardamentele din Afganistan – de parca cei peste 5.000 de morti de la World Trade Center ar fi avut vreo vina – si aducerea teroristilor in fata Justitiei. Este ca si cum ai incerca sa invingi corect, la sah, un adversar care fura piesele de pe tabla. De fapt, asistam la primul conflict major intre civilizatii. De o parte, cea careia ii apartinem si noi romanii si care incearca sa se apere cu arma in mana stanga si cu legea in dreapta. De cealalta, una care n-are nici o lege, pentru care viata n-are nici o valoare, o civilizatie (?!) a violentei si a urii, parca renascuta din cel mai negru ev mediu. Aceasta din urma nu poate avea nici o justificare pentru modul in care actioneaza, indiferent de „frustrarile” pe care i le contabilizeaza unii analisti.