Medicii de la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași au tratat primul pacient pozitiv la COVID-19 din rândul refugiaților din Ucraina. Acesta a sunat la 112 după ce a prezentat mai multe simptome asociate infecției cu tulpina Omicron: durere în gât, răgușeală, oboseală fizică puternică.

Inițial a vrut să fie tratat în regim ambulatoriu, dar medicii l-au convins să rămână internat fiindcă a fost depistat cu hipertensiune arterială și obezitate. 

„Acesta se află în țara noastră de pe 1 martie. Prima zi a petrecut-o într-un centru de adăpost pentru refugiați, iar apoi a reușit să găsească o locuință cu chirie pentru că era împreună cu familia (soția și fetița în vârsta de 5 ani). De două zile prezenta febră, frisoane, de aceea a spus el că a solicitat serviciul de ambulanță. Deși inițial a dorit tratament ambulatoriu, a decis să rămână în spital pentru a fi supravegheat și pentru a-și proteja familia”, a declarat dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași.

Pacientul de 33 de ani era vaccinat cu două doze de Moderna, dar ultimul vaccin a fost făcut în august 2021, fără a fi realizată și doza booster.

Reprezentanții Spitalului de Boli Infecțioase au mai precizat că au fost gândite gărzile de așa manieră încât să fie măcar un vorbitor nativ de ucraineană sau rusă, în rândul personalului medical, pentru a putea încerca să comunice cât mai bine cu refugiații care ajung ca pacienți la spital. 

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News