Dora este primul robot de recrutare de la noi, care,se folosește de inteligența artificială. Calculatorul, echipat cu un soft adecvat, caută singur candidaţi în mediul online şi susține un interviu cu aceștia conform specificaţiilor angajatorilor. Dora a fost lansată în România de compania Happy Recruiter, arată businessmagazin.ro. Conversațiile au loc nu numai în limba română, ci și în engleză sau olandeză, mai nou.
„Dora este o unealtă a unui recrutor, îl scapă de lucrurile din recrutare care mănâncă cel mai mult timp, de timpul de căutat candidaţi, de a-i verifica în prima etapă dacă s-ar potrivi cu jobul respectiv. În jur de 60% din timpul unui recrutor este scutit de Dora. Aceasta este disponibilă nonstop”, a explicat în câteva cuvinte rolul robotului Călin Ştefănescu, cofondatorul companiei.
Mai mult, robotul face CV-urile pentru candidaţii care nu le au. Dora cere date din CV-uri, însă extrage doar informaţiile esenţiale pentru angajator.
Robotul care angajează îi reaminteşte candidatului data, ora şi locul interviului. Dacă un candidat se retrage, Dora caută automat alte persoane, aceştia fiind paşi care economisesc timpul recrutorului.
De când „și-a intrat în pâine” de la 1 martie anul acesta, Dora a avut peste 200.000 de interviuri, iar peste 24.800 de candidaţi s-au angajat sau sunt în proces de angajare prin intermediul acesteia.
Sursa foto: pixabay.com
Citește și: Valentina Pelinel are deja aproape tot ce-i trebuie pentru gemene! Biberoane și cărucioare în sistem barter!