Medicii care s-au deplasat la fața locului, în urma unui apel la numărul de urgență, au constatat decesul bărbatului, cauza fiind hipotermia.

„A fost găsit un bărbat de aproximativ 55 de ani, cu estimarea că a decedat în urmă cu aproximativ două zile. S-a solicitat prezenţa poliţiei şi s-a stabilit că decesul s-a produs prin hipotermie fiind prima victimă certificată cu deces prin hipotermie din această iarnă”, a precizat Mihai Polinschi, director medical SAJ Galaţi.

Bărbatul găsit mort nu avea adăpost și căuta refugiu în acea casă părăsită, împreună cu alți oameni ai străzii, în condițiile în care temperaturile scăzute au lovit puternic regiunea în ultimele zile.

El a fost găsit sub niște pături de o altă persoană fără adăpost, care a sunat la 112, după ce a încercat fără succes să-l trezească.

Reprezentanții autorităților locale au declarat că vor intensifica eforturile pentru a oferi adăpost și asistență celor fără adăpost pe durata iernii și vor colabora cu organizațiile non-guvernamentale pentru a găsi soluții pe termen lung pentru această problemă socială gravă, relatează Știri de Galați.

„Reprezintă o prioritate persoanele fără adăpost. Facem apel la cetăţeni, dacă sesizează astfel de cazuri să apeleze la Poliţia Locală. Noi îi ridicăm de pe stradă, îi ducem la instituţiile abilitate ale statului sau îi internăm la o instituţie medicală, dacă situaţia o impune”, a transmis Poliția Locală Galaţi.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (21)

c4drian   •   17.12.2023, 02:10

Asta e crima tuturor primăriilor şi consiliilor care alocă bani pentru festivaluri luminoase şi sclipicioase în centrul oraşului dar nu îşi îndeplinesc obligaţia legală, constituţională şi umană de a finanţa construcţia de locuinţe publice pentru toate persoanele fără posibilităţi, lasă oamenii cu dosare depuse să aştepte pe liste cu zecile de ani, deşi locuinţa e drept al omului, şi un drept vital după cum vedem.

Nana02   •   15.12.2023, 05:26

Saracul om, foarte trist.

AndreyRlz   •   14.12.2023, 23:41

Îmi pare rău să aud, dar mi se pare ciudata încheierea articolului, Sa apeleze lumea de urgenta la politia locala, pai și politia locala ce poate sa le facă, sa ii amendeze, sa ii ia pe sus sa ii ducă la adăposturi? Cel puțin unde stau eu, București sector 3, adăposturile de noapte sunt supra-aglomerate, sunt liste lungi cu cei înscriși în așteptare, iar dacă suni la Politia Locala S3, întotdeauna răspunde robotul și ți se zice sa lași un mesaj vocal. Oamenii străzii trebuie sa lupte mai aprig

Vezi toate comentariile (21)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Meseria bănoasă spre care au început să se îndrepte multe cupluri de români. „În cel mai rău caz, 4.000 de euro”
Știrileprotv.ro
Meseria bănoasă spre care au început să se îndrepte multe cupluri de români. „În cel mai rău caz, 4.000 de euro”
Wow! Cum și-au făcut apariția părinții Danielei Iliescu la nunta lui Iancu Sterp cu Denisa Coțolan! Superba mamă a blondei a atras toate privirile cu ținuta ei
Viva.ro
Wow! Cum și-au făcut apariția părinții Danielei Iliescu la nunta lui Iancu Sterp cu Denisa Coțolan! Superba mamă a blondei a atras toate privirile cu ținuta ei
Iancu Sterp, nuntă bogată, chiar de ziua lui, pe muzica de la Survivor. Mama Geta, soacra mare, a plâns în hohote. Imagini virale de la nunta din Hunedoara
Libertateapentrufemei.ro
Iancu Sterp, nuntă bogată, chiar de ziua lui, pe muzica de la Survivor. Mama Geta, soacra mare, a plâns în hohote. Imagini virale de la nunta din Hunedoara
Orașul dispărut care a fost găsit recent după o greșeală făcută de un student. Are o poveste uimitoare, iar peisajul e unul de poveste
FANATIK.RO
Orașul dispărut care a fost găsit recent după o greșeală făcută de un student. Are o poveste uimitoare, iar peisajul e unul de poveste
Pentru cine a părăsit-o Ilie Dumitrescu pe Nela, mama primilor 2 copii: „Semăna cu Monica Bellucci. A cucerit-o cu un tablou de Grigorescu”
GSP.RO
Pentru cine a părăsit-o Ilie Dumitrescu pe Nela, mama primilor 2 copii: „Semăna cu Monica Bellucci. A cucerit-o cu un tablou de Grigorescu”
Băutura pe care trebuie să o consumi înainte de culcare. Îmbunătățește considerabil calitatea somnului
FANATIK.RO
Băutura pe care trebuie să o consumi înainte de culcare. Îmbunătățește considerabil calitatea somnului
Imagini din vila de 3 milioane de euro a Vlăduței Lupău. Artista NU s-a uitat la bani când și-a amenajat casa din Cluj. Wow, ce mobilă, ce decorațiuni!!
Unica.ro
Imagini din vila de 3 milioane de euro a Vlăduței Lupău. Artista NU s-a uitat la bani când și-a amenajat casa din Cluj. Wow, ce mobilă, ce decorațiuni!!
Câți bani încasează pe lună Mircea Bravo din YouTube și Facebook
Financiarul.ro
Câți bani încasează pe lună Mircea Bravo din YouTube și Facebook
Cine e Levi, tânărul mort în accidentul din Timiş, în timp ce mergea să cumpere un biberon. Muncea din greu ca să ridice o casă pentru familia sa
Observatornews.ro
Cine e Levi, tânărul mort în accidentul din Timiş, în timp ce mergea să cumpere un biberon. Muncea din greu ca să ridice o casă pentru familia sa
Horoscop 29 octombrie 2024. Capricornii au în față o zi pe care ar fi bine să o ia ca atare, fără să încerce să schimbe ceva
HOROSCOP
Horoscop 29 octombrie 2024. Capricornii au în față o zi pe care ar fi bine să o ia ca atare, fără să încerce să schimbe ceva

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI