Primul roman pe „Muntele ucigas”

alpinist. O data cu el, au plecat spre varf 17 cataratori. Doar 8 au ajuns in tabara 3 (ultimul punct de odihna), iar in varf, 4. Cei mai puternici. 3 au disparut, K2 nedezmintandu-se. Ascensiunea pe „Muntele ucigas” a fost rapida. Cam sase ore din tabara 4 pana in varf. Coborarea insa a fost… „mortala”, daca este sa-l citam pe Horia. „Mi se impleticeau picioarele langa tabara de baza”. Cand s-a intors acasa, in Romania, parea fericit, dar euforia avea sa-i treaca repede. Bagajele i se pierdusera prin Dubai, iar amintirea datoriilor pe care trebuie sa le achite ii dadea ghes. „Orice alpinist isi doreste pe K2, spune Horia. Este cel mai greu de urcat 8 miar si unul dintre cele mai frumoase varfuri din lume. Din 2001 nu a mai fost urcat”. Horia Colibasanu (foto mic) a aflat ca va pleca putin inainte de Pasti. Greu! Trebuia sa faca rost de vreo zece mii de dolari intr-un timp relativ scurt. A plecat la 3 iunie impreuna cu Teodor Tulpan. in Pakistan era stabilita intalnirea cu Gheorghe Dijmarescu, un roman stabilit in SUA, organizatorul expeditiei ATP la care trebuia sa participe. Ghinion! Ceva s-a intamplat si romano-americanul n-a mai reusit sa ajunga. „Am platit 5.000 de dolari unei firme specializate in organizarea expeditiilor pe K2. in suma respectiva au fost incluse taxa pentru ascensiune, taxele pentru serpasi si porteri (oamenii care duc greutatile pana in tabara de baza) si… mancarea. Ce sa spun? Hrana a fost gustoasa. Orezul a fost nelipsit… Dar am mancat si tot felul de tocanite. Aduceau iaci pe picioare si-i taiau si-i gateau acolo. Am avut si tot felul de compoturi si supe”. Dupa doua saptamani de antrenamente, erau pregatiti. „Fane a luat, la un moment dat, o decizie cat se poate de inteleapta: aceea de a pleca acasa, dupa ce a suferit degeraturi usoare (gradul I), soldate cu disparitia sensibilitatii degetelor de la picioare. A fost corect ce a facut. Dupa ce am vazut trei alpinisti pierind acolo, am ajuns la concluzia ca cel mai mare dusman al omului aflat pe munte este el insusi. Dorinta de a ajunge sus, indiferent de costuri, chiar daca ascensiunea poate insemna picioare taiate de la glezna sau copii ramasi fara tata… N-am fost niciodata in asemenea situatii, dar as fi renuntat fara nici o ezitare sa mai urc in asemenea conditii”. Dupa adaptarea din taberele 2 si 3, Horia a plecat mai departe, alaturi de Inaki Ochoa, un spaniol din Pamplona, aflat la a patra intalnire cu K2. Cei doi au parasit tabara patru (7.800 metri), miercuri, 27 iulie, la 0.50, ora Pakistanului. Inoki a strabatut ultimii 811 metri intr-un timp incredibil de 6 ore si 45 de minute. Horia a fost tot traseul langa spaniol, exceptand ultimii 50-80 metri. „Mi-am dat seama ca mi-am pierdut pioletul. Am ramas in urma, asta in-semnand 10-15 metri si am luat coarda fixa si ancorele de zapada de la un porter cam obosit. Apoi am marit ritmul si am reusit sa urc, instaland ultimii 50 metri de coarda fixa”. Sus, nu se mai putea opri din admirat privelistea, dar… urma coborarea. „E cea mai grea! Oboseala isi spune cuvantul, cresc riscurile la accidente… Cei mai multi mor atunci. Noi am facut 5 ore pana in tabara 4, dar asta s-a intamplat din cauza serpasilor, care s-au blocat pe coarda. Apoi ne-a mai luat o zi pana in tabara de baza”. si… visul frumos s-a terminat. Horia a revenit la cele pamantesti, lasand in spate un munte inaccesibil pentru marea majoritate a oamenilor. Are datorii de vreo 4.000 de dolari. Se aude ca Federatia Romana de Alpinism ii va acorda un premiu care va depasi cu putin mia de dolari. Pentru restul datoriei va trebui sa munceasca macar un an de-acum incolo. „Dar a meritat pana la ultima letcaie si neuron pierdut in noptile nedormite. Sunt alpinisti care au cheltuit de zeci de ori mai multi bani si timp si nu au reusit sa ajunga”.