Duckworth, care și-a pierdut ambele picioare în timp ce servise ca pilot de elicopter al armatei americane și ocupă funcții la Washington din 2012, va fi primul senator american care va naște în timpul mandatului său. De altfel, de-a lungul anilor, doar alte două femei au mai născut în timp ce aveau un mandat în Congresul SUA, dar ambele au fost în Camera Reprezentativilor.
După ce a devenit prima femeie cu dizabilități aleasă în Senat și primul membru al Congresului născut în Thailanda, Duckworth va mai bifa o premieră devenind mamă în timpul mandatului.
Vorbind pentru Chicago tribune, Tammy Duckworth a spus că era și timpul ca o femeie senator să nască în timpul mandatului. „Nu pot să cred că a durat până în 2018. Asta spune ceva despre inegalitatea de reprezentare care există în țara noastră”, a spus ea.
În vârstă de 49 de ani, a fost aleasă în Camera Reprezentanților a SUA în 2012, iar după două mandate acolo a cnadidat pentru Senat.
Ea a anunțat, marți, că este însărcinată în aproape de șase luni și a spus că ea și soțul ei s-au luptat să conceapă al doilea copil. Prima lor fiică, Abigail, a fost concepută prin fertilizare in vitro în 2014, când Duckworth avea 47 de ani și a servit în Casa. „Am făcut mai multe tratamente de FIV și am avut și un avort spontan încercând să concep din nou, așa că suntem foarte recunoscători”, a declarat ea.
Citește și: O familie a petrecut trei luni în Aeroportul din Bangkok pentru că le era teamă să se întoarcă în Zimbabwe