Personaj hulit de mulți, pe umerii căruia apăsa destinul frânt al unei soliste în plină ascensiune, Daniel și-a ținut departe viața personală pe care a avut-o înainte de nenorocire. Puțini au fost cei care au știut că asasinul are o fiică. O fiică ce are acum 28 de ani. O fiică ce-și spune acum povestea în exclusivitate pentru Libertatea. Primul și unicul interviu.

O cheamă Maria. Îi vom proteja identitatea, așa cum ne-a cerut. Femeia nu are nicio vină, nu vrea să fie arătată cu degetul pe stradă. Nici nu ar avea de ce să plătească pentru greșelile pe care tatăl său, Daniel Cosmin Ștefănescu, le-a făcut la tinerețe. Un moment din viața sa, pe care criminalul l-ar vrea șters. A mărturisit-o de multe ori.

Maria a vorbit în exclusivitate pentru Libertatea

Maria nu l-a învinovățit niciodată. Spune că așa i-a fost scris tatălui ei, așa i-a desenat destinul viața. Să-și numere zilele până la eliberare într-o celulă în care a fost aruncat după ce judecătorii au stabilit că Daniel Cosmin Ștefănescu a ucis-o pe Mihaela Runceanu. După aproape trei decenii, în care aproape nimeni nu a suflat o vorbă despre Maria, femeia s-a hotărât să vorbească. Și nu pentru că ar avea un interes ascuns, ci pentru a clarifica lucrurile. Este primul și unicul interviu.

Fata s-a născut în 1989

Nu dorește să apară în lumina reflectoarelor. Se teme că va fi arătată cu degetul, comentată pe la colțuri, judecată pentru ceva ce oricum a marcat-o. ”Eu m-am născut în mai 1989, cu câteva luni înainte de tragedie”, îmi spune Maria, care ne mărturisește că mama ei și Daniel erau de vreo doi ani împreună. Dar totul despre povestea lor de dragoste veți afla mâine, tot în exclusivitate din Libertatea.

Maria are familia ei acum. Un bărbat, un copil. Un serviciu bun. Nu vrea ca fantomele trecutului să o bântuie. Nu vrea să-și supere nici mama, dezgropând un trecut îngropat demult. De fapt, singurul lucru pe care simte nevoia explicit să-l spună este că nu-și condamnă tatăl. L-a condamnat justiția, iar omul și-a ispășit pedeapsa.

Criminalul și-a recunoscut fiica la Starea Civilă în timpul procesului

Maria a venit pe lume într-un moment în care, în țară, românii cu funcții ”sus-puse” făceau legea. În orice domeniu. Daniel o vizita des când era de-o șchioapă. ”A avut grijă să nu-mi lipsească nimic, mi-a spus mama”, susține tânăra. E fermă și sigură de tot ceea ce spune. Nu sunt povești de adormit copii. Sunt frânturi din viața ei, momente pe care le-a trăit și acum ni le împărtășește și nouă. La doar câteva zile de la arestarea lui Daniel, judecătorii i-au dat voie să meargă la Starea Civilă să-și recunoască fiica. Nu-și dorea ca în dreptul tatălui să apară o linie. ”Tata a zis: ”Aveam 7 ani când am aflat că tatăl meu e criminalul Mihaelei Runceanu”

A venit Revoluția, anii au trecut, copila creștea, iar întrebările despre tatăl său erau tot mai multe. La început, îmi spune tânăra, au păcălit-o că părintele i s-a prăpădit. Apoi, când a împlinit șapte ani, a primit vestea. Era doar un copil care nu înțelegea de ce toți au tată, iar ea nu. Atunci a aflat. La vremea respectivă, povestește ea, adevărul l-a luat ca pe o poveste. Ciudată, dar o poveste. ”Aveam șapte ani când am aflat că tatăl meu e criminalul Mihaelei Runceanu”, îmi mărturisește femeia. ”Atunci n-am înțeles mare lucru, eram mică. Dar nici n-am povestit cuiva despre asta, mi se părea totuși grav.”, a povestit Maria. Mult mai târziu, după ce a și citit despre cazul părintelui, a început să realizeze. N-a vrut să-l judece. A încercat să înțeleagă, dar nu l-a acuzat niciodată, nu l-a condamnat și ea. Omul era departe, în spatele gratiilor. Un străin totuși. O himeră care îi bântuia, uneori, visele.

Tatăl și-a revăzut fiica după eliberare

Eliberat în 2006, după 17 ani petrecuți în spatele gratiilor pentru uciderea Mihaelei Runceanu, Daniel Cosmin Ștefănescu a gustat din nou aerul dulce al libertății. Și nu a trecut cu vederea că are și o fiică, astfel că a căutat-o. Abia atunci Maria și-a văzut în carne și oase tatăl. Era prea mică la vremea când îi dispăruse din viață, nu-și amintea nimic. A fost emoționată, dar l-a studiat cu atenție.  ”Mi s-a părut un tip liniștit, care nu bea alcool și vorbește frumos”, așa își caracterizează tânăra părintele. În sinea ei, în sufletu-i și acum de copil, simte că ar fi nevinovat. Dar, dacă așa au decis anchetatorii la vremea respectivă, asta e! ”A fost și la ziua mea cu câțiva ani în urmă. A băut o cola și atât. Am păstrat o vreme legătura, dar acum e plecat în Anglia și nu am mai dat de el. Poate o să mai vină, poate o să vrea să-și cunoască nepoții”, spune Maria.

Daniel: ”Ce mai contează, se mai întoarce timpul?”

Și că tot am amintit de crima din 1989, fiica lui Daniel a fost curioasă să afle de la el ce s-a întâmplat atunci. Cu greu a scos de la el câteva cuvinte, însă ceva i-a rămas întipărit în minte. ”Ce mai contează, se mai întoarce timpul? Faptul e consumat”, au fost cuvintele pe care i le-ar fi spus bărbat. Și că regretă, și că ar fi vrut să-i fie alături în viață. În copilarie, în prima zi de școală, poate. Dar, n-a fost să fie. Acea noapte de 31 octombrie spre 1 noiembrie 1989, a schimbat totul.

Citiți mâine amănunte despre relația pe care asasinul Mihaelei Runceanu a avut-o cu mama Mariei și de ce nu s-au putut căsători la vremea respectivă.

Urmărește-ne pe Google News