Stagiunea în epoca coronavirusului la Teatrul Național va începe cu piesa „Frumos e în septembrie la Veneția” care se va juca de luni seara în sala Amfiteatru de pe acoperișul clădirii, în aer liber. Directorul TNB, Ion Caramitru, a explicat la Digi24 în ce condiții va avea loc spectacolul, ale cărui bilete aproape s-au epuizat.
Sala permite distanțarea socială cerută de regulile adoptate în starea de alertă, a explicat Caramitru.
„E dotată cu tot ce trebuie, mai puțin cu un acoperiș dar cum anul trecut, s-a jucat acolo un spectacol, dacă pandemia se prelungește vom juca acolo în lunile de vară, teatrul fiind în dispozitiv. A fost concediul în aprilie și mai, acum suntem în repetiții și spectacole” a spus duminică Ion Caramitru, la Digi24.
Ion Caramitru a explicat și condițiile în care publicul va avea acces în sală. Spectatorii vor purta mască de protecție, vor avea la dispoziție dezinfectant la intrare, iar în foaier personalul le va măsura temperatura. Mai mult, s-a făcut și o simulare cu ajutorul unui medic specialist, iar în 23 de minute toți spectatorii trebuie să ajungă cu lifturile de la parter pe acoperiș.
„Avem un ritm de folosire a lifturilor pentru 2 sau 4 persoane, astfel ca în 23 de minute să fie duși cei 30 de spectatori, iar sus va trebui să poarte masca” a precizat Caramitru.
Oana Pellea: „Chiar și cu un singur spectator trebuie să joci ca și cum ai avea sala plină”
Actrița Oana Pellea deține rolul principal în această piesă regizată de Mariana Cămărășan.
„E o revenire la viață pentru orice fel de artist, Teatrul Național e privilegiat cu această sală minunată, eu am jucat anul trecut acolo, ca invitată, de abia aștept să jucăm luni seara și marți, e un privilegiu și o bucurie, puține teatre au o sală în aer liber” a completat actrița tot într-o intervenție la Digi24.
Tata (regretatul Amza Pellea. n.r.) mi-a spus, dacă ai un singur spectator trebuie sa joci ca și cum ai avea sala plină. Astea sunt condițiile de securitate, trebuie respectate de toată lumea, respectând legea, trebuie sa ne bucurăm dacă e unul sau 300 în sală trebuie să ne facem datoria”.
Oana Pellea
La piesa „Frumos e în septembrie la Veneția”, cu care se deschide acum stagiunea de la TNB, în afara spectacolelor online, biletele sunt pe terminate, a precizat Ion Caramitru.
„Nu prea mai sunt bilete, s-au vândut în primele ceasuri, publicul abia aștepta să se întoarcă” a mărturisit directorul TNB.
Sursa foto: Hepta
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro