Potrivit oficialilor spitalului, actorului i s-au recoltat „încă de la prezentare hemoculturi și urocultură care s-au pozitivat cu stafilococ auriu. Același germen a fost evidențiat și la nivelul protezei articulare”.

Potrivit reprezentanților spitalului, imediat după internare și efectuarea analizelor care au arătat infecția cu stafilococ auriu, în cazul actorului „s-a inițiat tratament antibiotic, iar după stabilizare clinică și pregătirea intervenției chirurgicale, s-a efectuat procedura ortopedică pentru asanarea procesului septic de la nivelul protezei implantate în alt serviciu în urmă cu 5 ani”.

De asemenea, încă de la internarea lui Florin Piersic „a existat suspiciunea identificării unui proces septic la nivelul valvelor cardiace, fapt confirmat prin ecocardiografie, care a evidențiat însămânțare bacteriană și la nivelul stimulatorului cardiac implantat în urmă cu aproximativ 10 ani la Institutul Inimii din Cluj-Napoca”, mai afirmă reprezentanții unității medicale.

Ulterior, la 30 aprilie, actorul a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, după ce „s-a solicitat consult de specialitate și conform recomandărilor comisiei multidisciplinare care a evaluat pacientul”.

„Apoi, medicii din Institutul Inimii din Cluj-Napoca, de comun acord cu familia, au decis transferul pacientului la București”, au mai spus reprezentanții spitalului.

Spitalul Militar din Cluj precizează că a decis să ofere aceste informații „cu acordul maestrului Florin Piersic și al soției acestuia (…) având în vedere informațiile apărute în spațiul public și acuzele aduse la adresa spitalului nostru”.

Florin Piersic, trecut prin patru spitale în ultima lună

Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a fost tratat, în ultima lună, în patru spitale, două din Cluj și două din București.

Problemele de sănătate ale actorului au început în luna aprilie, când a ajuns la spital pentru că s-a simțit rău după un spectacol. A fost internat inițial la Spitalul Militar din Cluj-Napoca, de unde a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Pe 5 mai, medicii de la Institutul Inimii din Cluj i-au extras actorului sondele de la stimulatorul cardiac.

Pe 7 mai, medicii clujeni au decis să îl transfere pe Piersic la Institutul Matei Balș din București.

Pe data de 9 mai, Florin Piersic a fost transferat la Spitalul Foișor din Capitală, de la Institutul Matei Balș.

La momentul internării la Foișor, reprezentanții spitalului au transmis că starea actorului era „gravă, în urma unui sepsis cu punct de plecare de la nivelul unei proteze totale de genunchi”.

În aceeași zi, Florin Piersic a fost operat pentru extragerea protezei de genunchi ce devenise sursă de infecție. Proteza i-a fost înlocuită cu una tip spacer, purtătoare de antibiotic.

Starea lui Florin Piersic se ameliorează

În zilele care au urmat după operația suferă de actor, reprezentanții Spitalului Foișor au anunțat că starea actorului este stabilă, „arată o evoluție lent favorabilă”, iar actorul „s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni”.

Între timp, actorul a ieșit din secția ATI, fiind mutat într-un salon al spitalului, și a început procedurile de recuperare medicală și kinetoterapie, a anunțat ieri, 16 mai, Spitalul Foișor.

 
 

Urmărește-ne pe Google News