Dacă guvernatorul statului, democratul Jerry Brown, va semna această iniţiativă legislativă, California va deveni primul stat american care interzice complet pungile de plastic de unică folosinţă.
„Pungile de plastic de unică folosinţa nu numai că ne murdăresc plajele, dar şi munţii, deşerturile, râurile şi lacuri”, a declarat senatorul Alex Padilla, unul dintre susţinătorii proiectului.
Până în prezent, pungile de plastic de unică folosinţă au fot interzise în mai multe oraşe din California, dar şi unele zone din alte state americane, precum districtul Maui din Hawaii.

Şi Uniunea Europeană va interzice pungile de plastic de unică folosinţă

La începutul acestui an, Parlamentul European (PE) a solicitat Comisiei Europene (CE) ca cele mai periculoase materiale plastice, precum şi pungile de plastic de unică folosinţă, să fie interzise în UE, cel mai târziu în 2020.
Utilizarea pungilor de plastic de unică folosinţă ar trebui interzisă gradual oriunde acest lucru este posibil. Deputaţii mai cer şi luarea unor măsuri clare pentru combaterea exporturilor ilegale şi aruncarea deşeurilor de plastic, arată PE.

 
 

Urmărește-ne pe Google News