Cercetarea, o premieră pentru România, a fost făcută la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș, din Timișoara, unde psihologul unității sanitare a chestionat aproape 250 de cadre medicale, în perioada februarie-martie.

Rezultatul sondajului arată că angajații spitalului sunt „epuizați cronic” și au început să meargă la psiholog din luna februarie.

„Studiul a demonstrat că 56,37% dintre medicii, asistentele medicale, infirmierele, brancardierii şi restul personalului chestionat au un nivel mediu sau ridicat de burnout”, transmit reprezentanții Spitalului de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara.

În ceea ce privește extenuarea emoțională, aceasta se regăsește în cazul a 55,88% dintre participanții la studiu. 67,16% dintre angajații Spitalului Victor Babeș au declarat că au un grad ridicat de stres, iar 64,22% resimt îngrijorare – din cauza faptului că niciodată nu au timp pentru ei – și oboseală.

Autorii studiului:

„Un semnal de alarmă este legat de gradul de anxietate. În urma cercetării, s-a constatat o creștere a anxietății, nivelul acesteia ajungând la 34,8%”, mai spun reprezentanții Spitalului Victor Babeș.

Nu reușesc să se detașeze de problemele de la spital”

Dana Biriș, psihologul unității sanitare, a vorbit individual cu fiecare participat la studiu în parte și a organizat și întâlniri de grup. La finalul studiului, a ajuns la concluzia că majoritatea colegilor ei nu reușesc să se detașeze de muncă nici acasă și nu mai pot să găsească un echilibru între viața profesională și cea personală.

Sile Pușcaș, finanțatorul lui George Simion, afaceri cu lideri importanți ai PSD. Afaceristul și-a plasat oameni pe listele electorale ale AUR și PNL
Recomandări
Sile Pușcaș, finanțatorul lui George Simion, afaceri cu lideri importanți ai PSD. Afaceristul și-a plasat oameni pe listele electorale ale AUR și PNL
Studiu despre epuizarea personalului din spitale: peste 50% din medici și asistente sunt în burnout
Dana Biriș, psihologul Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș, din Timișoara

Pe lângă datele statistice, care într-adevăr sunt îngrijorătoare – de exemplu, 9,31% la sută dintre cei chestionați au și un anumit grad de depresie -, ceea ce trebuie remarcat sunt răspunsurile cu cele mai ridicate cote: nu mă simt odihnit, mă simt la limita puterii, sunt secătuit emoțional, am prea multe lucruri de făcut. Sunt doar câteva dintre exemplele date de colegii mei.

Psihologul Spitalului Victor Babeș, din Timișoara:

„De asemenea, unii colegi au explicat că sunt marcați de numărul mare al pacienților care au pierdut lupta împotriva COVID în secția ATI, dar și de virulența cu care lovește aceste cumplit virus. Alții au evidenţiat dramatismul cazurilor pe care le-au tratat.

Nu în ultimul rând, un factor important al burnout-ului este munca aproape continuă, care ajunge, uneori, la 10-12 ore pe zi, dar și faptul că cei mai mulți dintre colegii mei nu reușesc să se detașeze de problemele de la spital nici acasă. Astfel se explică cotele ridicate obţinute şi remarcăm nerespectarea conceptului de echilibru ȋntre muncă şi viaţa personală”, mai spune Dana Biriș, psiholog clinician și psihoterapeutul unității sanitare din Timișoara.

Soluțiile psihologului

Psihologul de la „Victor Babeș” a căutat și soluții, după ce a văzut rezultatele cercetării sale.

În etapa a treia a proiectului au fost analizate măsuri pentru ca medicii care sunt în linia 1 de mai bine de un an să poată scăpa de nivelul ridicat de anxietate și stres: zile libere, concedii de odihnă sau întâlniri periodice cu psihologul.

De ce „fugem” de proteste, George Simion?
Recomandări
De ce „fugem” de proteste, George Simion?

„Întâlnirile periodice reprezintă una dintre cele mai importante măsuri pe care vrem să le punem în aplicare în perioada imediat următoare. Este foarte important să vorbești cu oamenii, să le asculți frământările, să vezi ce îi preocupă și cum îi poți ajuta. O altă abordare o reprezintă strategiile de coping centrate pe problemă (de exemplu, surse care sunt sau pot deveni factori stresori) şi strategii de coping centrate pe emoţii (identificarea stresului perceput de personalul din instituţia noastră, gestionarea şi controlul emoţiilor, mecanisme şi mijloace de gestionare a stresului). Nu în ultimul rând, vom încerca să îi ajutăm să găsească un echilibru între viața personală și cea profesională”, a exlicat Dana Biriș.

Directorul spitalului: „Pur și simplu suntem mult prea puțini”

Cristian Oancea, directorul de la Spitalul Victor Babeș, spune că urmează o reorganizare a muncii pe fiecare compartiment și se are în vedere și creșterea schemei de personal.

Medicul Cristian Oancea, despre campania de vaccinare: ”Profesorii ar trebui să aibă prioritate în acest moment”
Dr. Cristian Oancea, managerul Spitalului Victor Babeș, din Timișoara

„Pur și simplu suntem mult prea puțini. Ne-au ajutat și vreau să le mulțumesc rezidenților și studenților care au venit alături de noi în ultimele luni. Au lucrat atât în secția de Terapie Intensivă, cât și în zona de triaj. De asemenea, avem colegi transferați de la alte unități sanitare care au vrut să ne ajute. Cu toate acestea, există un deficit de personal pe care vom încerca în perioada următoare să îl acoperim”, spune prof. dr. Cristian Oancea, manager la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.

Care sunt prioritățile economice pentru viitorul guvern: rezolvarea problemelor bugetare și renegocierea PNRR – ANALIZĂ
Recomandări
Care sunt prioritățile economice pentru viitorul guvern: rezolvarea problemelor bugetare și renegocierea PNRR – ANALIZĂ

Studiul realizat la Timișoara va fi transmis la Ministerul Sănătății, dar și la alte spitale din țară.

Foto: Profimedia

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
„Nu suntem crezuți...”.Până acum a tăcut, dar ce a dezvăluit Mirabela Grădinaru la trei zile după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale i-a luat pe toți prin surprindere
Viva.ro
„Nu suntem crezuți...”.Până acum a tăcut, dar ce a dezvăluit Mirabela Grădinaru la trei zile după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale i-a luat pe toți prin surprindere
Imagine rară cu băiatul cel mare al lui Andi Moisescu și al Oliviei Steer. Un adevărat gentleman, într-un costum impecabil, David e leit mami. Pregătiri pentru banchet
Libertateapentrufemei.ro
Imagine rară cu băiatul cel mare al lui Andi Moisescu și al Oliviei Steer. Un adevărat gentleman, într-un costum impecabil, David e leit mami. Pregătiri pentru banchet
Zeci de persoane în stradă după îndemnul lui Simion. Cum s-au viralizat filmări vechi pentru a crea iluzia revoltei
Adevarul.ro
Zeci de persoane în stradă după îndemnul lui Simion. Cum s-au viralizat filmări vechi pentru a crea iluzia revoltei
Emmanuel Macron, lovit de soția sa, Brigitte, la sosirea în Vietnam. Cum au fost filmați cei doi în timpul unei discuții în contradictoriu. Video
Elle.ro
Emmanuel Macron, lovit de soția sa, Brigitte, la sosirea în Vietnam. Cum au fost filmați cei doi în timpul unei discuții în contradictoriu. Video
Ce apariție răvășitoare! Mihaela Borcea, rafinată și îndrăzneață la nunta religioasă a lui Mihai Albu și Elenei Nichifor.  Într-o rochie scurtă, decoltată, cu umerii goi și cu trenă, fosta soție a lui Cristi Borcea a  făcut senzație la fastuosul eveniment

O mașină a intrat în mulțime la parada echipei Liverpool. Șoferul, la un pas de a fi linșat de oameni, a fost arestat
Observatornews.ro
O mașină a intrat în mulțime la parada echipei Liverpool. Șoferul, la un pas de a fi linșat de oameni, a fost arestat
Horoscop 27 mai 2025. Racii au șansa de a deveni mai rezervați în tot ce fac, cu condiția să-și amintească de cei care au fost alături de ei
HOROSCOP
Horoscop 27 mai 2025. Racii au șansa de a deveni mai rezervați în tot ce fac, cu condiția să-și amintească de cei care au fost alături de ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI