Pictura The Cell Door, Robben Island va fi scoasă la licitaţie în data de 2 mai în cadrul unei vânzări de artă africană contemporană. Fostul preşedinte sud-african Nelson Mandela a stat timp de 18 ani la închisoare din insulă, din cei 27 de ani petrecuți după gratii. Pentru lupta sa împotriva apartheidului, Nelson Mandela a primit în anul 1993 Premiul Nobel pentru Pace.
Lucrarea este scoasă la licitație de casa Bonhams, relatează Agerpres.
„Este prima lucrare a lui Mandela vândută pe piaţă”, a declarat Giles Peppiatt, directorul secţiunii pentru arta africană din cadrul Bonhams.
Este un tablou simplu, care nu a mai fost niciodată expus în public şi care arată din exterior, uşa celulei sale cu câteva bare şi cheia din închizătoare.
„După ce a părăsit preşedinţia în 1999, el (Mandela, n.r) a început să picteze, avea mai mult timp la dispoziţie”, a explicat Peppiatt, considerând această lucrare „personală” şi „emoţionantă”.
Nelson Mandela a pictat în total între 20 şi 25 de tablouri. Unele au fost reproduse sub formă de litografii, cu scopul strângerii de fonduri pentru fundaţia Nelson Mandela.
Primul preşedinte de culoare din Africa de Sud a stat în total 27 de ani la închisoare, din 1962 în 1990. El a fost încarcerat pe Robben Island, între 1964 şi 1982.