Preşedintele China National Biotec Group, Yang Xiaoming, a anunţat că mutaţia actuală a virusului care provoacă maladia COVID-19 nu a făcut vaccinul dezvoltat de Sinopharm ineficient.
Vaccinul dezvoltat de laboratorul de stat Sinopharm prin intermediul filialei sale China National Biotec Group are o rată de eficacitate de 79%, a anunţat săptămâna trecută grupul farmaceutic chinez, cu puţin timp înainte de a primi o aprobare condiţionată.
Autorităţile de la Beijing au anunţat joi că au descoperit noua variantă a virusului, de origine britanică, la o studentă care s-a întors din Marea Britanie. China a decretat încă din 24 decembrie suspendarea curselor aeriene spre şi dinspre această ţară.
Autorităţile fac eforturi de a accelera campania de vaccinare
Autorităţile chineze depun eforturi intense pentru a accelera vaccinarea populaţiei odată cu apropierea Anului Nou chinezesc, celebrat în acest an pe 12 februarie, o perioadă marcată de o uriaşă migraţie.
Celebrările de Anul Nou generează de obicei cea mai amplă migraţie umană anuală din lume, când sute de milioane de chinezi părăsesc marile oraşe pentru se alătura familiilor lor.
La Shanghai, angajaţii din sectorul medical primesc vaccinul anti-COVID-19 în această săptămână. Dar, spre deosebire de campaniile de vaccinare din Europa, persoanele vârstnice din China nu sunt incluse în grupele ce au prioritate la vaccinare, inocularea fiind rezervată persoanelor cu vârste cuprinse între 18 şi 59 de ani.
Potrivit Global Times, puţini seniori au fost incluşi în testele clinice ale vaccinului, ceea ce explică „o utilizare prudentă a vaccinării pentru cei vârstnici”.
Fără să mai aştepte aprobarea autorităţilor medicale, China a început să vaccineze milioane de persoane încă din vara anului 2020, în special angajaţi din domeniul medical, studenţi care învaţă în străinătate şi diplomaţi. Peste 4,5 milioane de doze au fost deja administrate în ultimele luni, au dezvăluit autorităţile chineze săptămâna trecută.