Autorităţile din Sinaia au deschis, săptămâna aceasta, sezonul de iarnă. Pe domeniul schiabil al staţiunii, situat la 2.000 de metri altitudine în Munţii Bucegi, se schiază, în acest weekend, pe pârtiile Variantă (Valea Soarelui 1, Lăptici 1 şi Lăptici 2), potrivit News.ro.

Zeci de iubitori au sporturilor de iarnă au urcat, sâmbătă, în Bucegi, încă de la punerea în funcţiune a mijloacelor de transport pe cablu administrate de autorităţile din Sinaia.

Gondola Sinaia, care urcă pe tronsonul Cota 1.000 – Cota 1400, a început programul cu public la 8.00 şi funcţionează până la 17.00.

Gondola Carp, care urcă de la Cota 1.400 la Cota 2.000 din Bucegi a început programul cu public la ora 8.30 şi funcţionează până la ora 16.30.

Telescaunul Soarelui începe programul cu public la ora 8.40 şi funcţionează până la ora 16.00.

Telecabina tronson 1 (Sinaia – Cota 1.400) a făcut prima urcare, sâmbătă, la 8.00 şi funcţionează până la 17.00.

 
 

Urmărește-ne pe Google News