Maezawa și echipa aveau ca obiectiv inițial un zbor circumlunar cu celebrități la bord până la finele anului trecut, însă acest lucru a devenit „nefezabil”, se precizează într-o declarație pe site-ul misiunii „dearMoon”.
„Fără certitudinea unui grafic clar pe termen scurt, cu inima strânsă, dl. Maezawa a luat decizia inevitabilă de a anula proiectul. Ne cerem scuze pentru acest deznodământ tuturor celor care au sprijinit acest proiect și care au așteptat cu nerăbdare acest demers”, se spune în declarație.
Maezawa a sugerat, într-o postare separată, că la baza acestei decizii a stat „nesiguranța legată de dezvoltarea proiectului”, precizând că a semnat contractul în 2018 în baza presupunerii că lansarea va avea loc la finele anului 2023.
„Este un proiect în dezvoltare, dar rămâne nesigur când Starship poate fi lansată. În această situație, nu-mi mai pot planifica viitorul și mă simt prost să țin membrii echipajului să aștepte, de aici decurgând decizia dificilă de a anula misiunea pe moment”, a spus Maezawa.
Primul pasager privat al lui Elon Musk
În 2018, compania Space X a lui Elon Musk l-a desemnat pe Maezawa, fondatorul magazinului online de haine ZOZO Inc 3092.T, drept primul pasager privat al său.
În 2021, acesta a devenit primul vizitator privat al Stației Spațiale Internaționale după mai bine de un deceniu, el ajungând cu o rachetă Soiuz.
În 2022, Yusaku Maezawa a anunțat că starul K-pop TOP și DJ-ul Steve Aoki vor fi printre cei opt membri ai echipajului pe care intenționa să-i ia la bordul misiunii dearMoon. În noiembrie anunța că misiunea în jurul Lunii va fi amânată până la sfârșitul acestui an sau chiar pentru mai târziu.
FOTO: Hepta