Compania aeriană United Airlines a realizat primul zbor transatlantic de pasageri, de la New York la Londra, în care a testat de COVID toţi pasagerii înainte de îmbarcare.

Compania aeriană vrea să demonstreze că testarea înainte de îmbarcare ar putea permite redeschiderea rutelor transatlantice. De asemenea, concluziile zborului-test ar putea să elimine măsura carantinării și ar contribui la redresarea turismului.

Cum funcţionează

Corespondentul CNN Richard Quest a fost unul dintre cei 36 de pasageri de la bordul zborului inaugural către aeroportul londonez Heathrow.

  • Imediat după check-in are loc un test rapid Abbott, administrat de Premise Health.
  • După ce treci de securitate, te îndrepți spre poartă și către zona de testare. Intri, îți dai numele, răspunzi la întrebări medicale de bază și o asistentă îți face testul cu un tampon nazal. Nu este deloc intruziv.
  • Medicul a explicat că tamponul nu trebuie să depășească pasajele nazale pentru a detecta coronavirusul. Întregul proces durează aproximativ 15 minute în total, iar apoi obții rezultatele tipărite.

Compania aeriană United va efectua testul COVID pe trei zboruri peste Atlantic. Speră că această măsură va ajuta la restabilirea legăturilor aeriene între Londra și New York, care este, în mod normal, una dintre cele mai aglomerate rute internaționale de cursă lungă din lume.

Carantină pentru pasagerii veniţi din SUA

În acest moment, oricine ajunge în Marea Britanie din SUA trebuie să stea în carantină timp de două săptămâni. Restricțiile sunt și mai dure pentru călătoria de întoarcere, ceea ce face ca aceste călătorii transatlantice, fie pentru afaceri, fie pentru agrement, să fie aproape imposibile acum.

Călătorilor care sosesc în Marea Britanie din SUA și invers nu li se cere în prezent să prezinte un test COVID negativ. Mulți din industria turismului spun că aceasta este o oportunitate de a crea un coridor sigur. La bordul Boeingului United 767-300ER care face primul zbor inaugural “fără COVID”, majoritatea pasagerilor spun că merg să-şi vadă familia.

Ce se întâmplă cu cei detectaţi pozitiv

Una dintre persoane a avut un test COVID pozitiv, iar compania i-a refuzat îmbarcarea și a fost escortată într-o cameră de izolare. Compania aeriană urmează un protocol în acest caz, fiind instituite proceduri adecvate atât pentru cel detectat pozitiv, cât și pentru protejarea celorlalţi pasageri. Compania aeriană susţine că testarea înainte de îmbarcare are ca rezultat un zbor sigur.

Scott Kirby, CEO la United Airlines, spune că șansele ca o persoană să fie testată negativ pentru COVID la Newark, iar apoi să fie testată pozitiv la Heathrow sunt mici. Compania United continuă să implementeze măsurile anti-COVID, măști obligatorii, distanțare socială. Dacă zborul experimental se dovedește a avea succes, metoda ar putea reprezenta viitorul călătoriilor

Urmărește-ne pe Google News