S-a înrolat în armata română și, parcurgând ierarhia militară, Sf. Gheorghe s-a făcut remarcat prin faptele de arme. În ciuda decretului împotriva creștinilor, emis de Dioclețian în 303, Sf. Gheorghe a ales să-și mărturisească public credința creștină. Din ordin imperial, sfântul a fost întemnițat și supus torturii pentru a-și renega credința.
Loviri cu sulița, lespezile de piatră așezate pe piept, trasul pe roată, groapa cu var, încălțămintea cu cuie, băutura otrăvită, bătaia cu vâna de bou și celelalte torturi nu au reușit să-l facă să renunțe la credința sa. Martorii suferințelor Sfântului Gheorghe, uimiți de puterea sa de a rezista la durere, au renunțat la credința în zeități păgâne, îmbrățișând creștinismul.
O dovadă a sfințeniei sale o reprezintă o minune săvârșită de Sf. Gheorghe în timpul întemnițării sale. Atingând trupul unui deținut mort în celula sa, acesta a înviat, convingând-o astfel chiar pe împărăteasa Alexandra, soția lui Dioclețian, să se creștineze. Întrucât Sf. Gheorghe a respins oferta împăratului de a-i acorda înalte onoruri în schimbul renunțării la creștinism, Dioclețian a ordonat omorârea prin decapitarea Sfântului Gheorghe.
Patron al unui număr de țări, regiuni și orașe, sfântul Gheorghe este de asemenea Ocrotitotul Moldovei, chipul acestuia fiind reprezentat pe steagul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare. În conștiința populară românească, Sf. Gheorghe este unul dintre cei mai prăznuiți sfinți, numeroase biserici purtând hramul său. Există numeroase orașe în România care poartă numele Sfântului Gheorghe și chiar unul dintre cele trei brațe ale Dunării este denumit astfel. Sf. Gheorghe este de asemenea ocrotitorul Armatei Române ( a cărei zi, 23 aprilie, coincide cu sărbătorirea sfântului).
Este totodată patronul Angliei, al Georgiei și al Moscovei. În Lituania, Sf. Gheorghe este venerat ca protector al animalelor, iar în unele regiuni ale Spaniei ziua sfântuui se serbează cu mese bogate și cu daruri. De Sărbătoarea sfântului Gheorghe, peste un milion de români își sărbătoresc onomastica.
Astăzi își serbează hramul istoric și biserica voievodală Sfântul Gheorghe Nou de la Kilometrul Zero al României. Cu ocazia hramului istoric al bisericii brâncovenești, Părintele Paroh Emil Nedelea Cărămizaru, precum și preoții sfântului lăcaș au pregătit 500 de pachete cu alimente pentru credincioșii care vor participa la Sfânta Liturghie.

 
 

Urmărește-ne pe Google News