Asociația anticorupție Anticor denunță în plângerea sa legăturile familiale și profesionale strânse care există între secretarul general al Palatului Elysee și armatorul italiano-elvețian MSC, client important al șantierelor navale franceze de la Saint-Nazaire.
Kohler este vizat de o anchetă judiciară în acest dosar, a precizat, luni, parchetul, scrie Agerpres.
Client unic al șantierelor în anumiți ani, armatorul a jucat un rol esențial în discuțiile privind viitorul lor derulate cu Franța.
În plângerea depusă, Anticor îi reproșează lui Kohler că a acceptat să ocupe un post ca reprezentant al statului în consiliul de administrație al Saint-Nazaire din 2012 până în 2012, deși ”nu avea cum să nu știe că există un conflict de interese”, armatorul MSC fiind fondat și condus de verii mamei sale.
Președinția franceză a precizat, într-un comunicat, că plângerea depusă de Anticor se bazează pe relatări din media care conțin informații greșite.
„Domnul Kohler va pune la dispoziţie toate documentele necesare pentru a arăta că acţiunile sale au respectat mereu legea”, se menţionează în comunicat.
CITEȘTE ȘI: VIDEO/ Vladimir Drăghia a donat 100.000 de euro, deși stă cu chirie. „Locuim într-un apartament foarte mic”
FOTO: EPA