Majestatea Sa Margareta, Custode al Coroanei Romanei si ASR Principele Radu sosesc pentru a participa la sedinta solemna dedicata comemorarii a 30 de ani de la momentul Revolutiei Romane, luni 16 decembrie 2019, la Palatul Parlamentului. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO
Principele Radu, soțul Principesei Margareta a României, Custode al Coroanei, a împlinit, duminică, 60 de ani. Alteța Sa Regală a ales ca această vârstă “rotundă” să fie sărbătorită într-un cadru intim, alături de familie.
Astfel, la zi aniversară, Principele Radu s-a bucurat de peisajele de basm din jurul castelului regal de la Săvârșin, unde se află de câteva zile alături de Principesa Margareta.
“Principele Radu mulțumește tuturor celor care îi adresează gânduri generoase și îi urează la mulți ani în această zi!”, a notat Familia Regală a României pe pagina oficială de Facebook.
Majestatea Sa Margareta și Principele Radu au vizitat grădina de trandafiri, grădina de legume și serele, pentru a vedea cum arată munca de zi cu zi a celor care slujesc natura și unul dintre cele mai vechi parcuri din România, creat în anul 1820.
Născut în 1960, la Iași, într-o familie de medici, Pricipele Radu a absolvit Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică București în 1984.
Din 1984 și până în 1999, Radu Duda a susținut o bogată carieră artistică în teatru, film și televiziune, în țară cât și în Franța, Belgia, Elveția, Luxemburg, S.U.A. Israel, Macedonia și Camerun. A lucrat ca asistent universitar (1990-1994) la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică din București, la clasa prof. univ. Dem Rădulescu.