Protosinghelul Caliopie, responsabilul pentru construcţii şi probleme de patrimoniu în cadrul Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului, inclusiv pentru Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea Argeş, a declarat într-un interviu pentru Jurnalul de ArgeşPrincipele Radu l-a anunţat să fie pregătit pentru înmormântarea Regelui Mihai. „Anul acesta poate să se încheie și cu decesul Regelui Mihai”, a spus Caliopie.

Regele Mihai urmează să împlinească în octombrie 95 de ani

„Am vorbit chiar eu personal cu principele Radu care mi-a explicat că starea de sănătate a regelui este într-o continuă degradare. Adică posibilitățile fizice scad pe zi ce trece. El nu poate să estimeze în mod concret, pentru că nu poate să o facă, când va fi acest deznodământ. Dar semnalele nu sunt pozitive așa încât, din nefericire, anul acesta poate să se încheie și cu celălalt eveniment. Dacă nu anul acesta, atunci poate la începutul anului următor. Nu știm exact”, a spus Protosinghelul.

Caliopie a spus că nu a mai discutat de câţiva ani cu Regele Mihai şi că discuţiile se duc doar cu Principesa Margareta şi Principele Radu. „Noi avem comunicare cu Casa Regală, iar protocolul încheiat în 2009 s-a făcut cu Margareta. Regele Mihai a fost mult mai înainte, în vizită la Argeș, și de atunci a fost discutată această problemă direct la Curtea de Argeș, de Arhiepiscopul Calinic și de rege. Plănuirea s-a făcut la nivel suprem, iar punerea în aplicare, protocolul și desfășurarea lucrării a fost făcută de Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului în relația cu Margareta și cu Principele Radu”.

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Câștigătorul celor 9,5 milioane de euro la Loto 6/49 și-a ridicat premiul. De cât timp joacă la Loto
Știrileprotv.ro
Câștigătorul celor 9,5 milioane de euro la Loto 6/49 și-a ridicat premiul. De cât timp joacă la Loto
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Viva.ro
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Cum arăta Gabriela Lucuțar în tinerețe, cu părul lung, și care era profesia ei de bază. Imagini rare cu “Regina Întunericului”, din albumul de familie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arăta Gabriela Lucuțar în tinerețe, cu părul lung, și care era profesia ei de bază. Imagini rare cu “Regina Întunericului”, din albumul de familie
În ce trebuie să pui grâul la încolțit de Sfântul Andrei, de fapt. Cum faci ca să-ți crească mare și frumos
FANATIK.RO
În ce trebuie să pui grâul la încolțit de Sfântul Andrei, de fapt. Cum faci ca să-ți crească mare și frumos
„Hei, prieteni UEFA, tot stadionul strigă asta!” » Albanezii au ieșit la atac, după scandarea despre Kosovo care s-a auzit la meciul Serbiei
GSP.RO
„Hei, prieteni UEFA, tot stadionul strigă asta!” » Albanezii au ieșit la atac, după scandarea despre Kosovo care s-a auzit la meciul Serbiei
Anunțul surprinzător făcut de Anca Țurcașiu după vacanța cu noul ei partener în Abu Dhabi: „Am mai încheiat un capitol…”
Elle.ro
Anunțul surprinzător făcut de Anca Țurcașiu după vacanța cu noul ei partener în Abu Dhabi: „Am mai încheiat un capitol…”
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă sâmbătă
Observatornews.ro
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă sâmbătă
Horoscop 20 noiembrie 2024. Scorpionilor le place să iasă în evidență, nu lasă pe altcineva să strălucească și să ocupe un loc pe care-l doresc ei
HOROSCOP
Horoscop 20 noiembrie 2024. Scorpionilor le place să iasă în evidență, nu lasă pe altcineva să strălucească și să ocupe un loc pe care-l doresc ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI