Născută pe 26 martie 1949, la Lausanne, Elveția, Principesa este licenţiată în Sociologie, Ştiinţe Politice şi Drept Internaţional a Universităţii din Edinburgh, Scoţia, și nu a ajuns în România până în 1990.

”Am fost tratată foarte bine. Numai la aeroport a fost puțină tensiune. Când ne-au luat pașaportul pentru control m-au închis împreună cu principesa Sofia, sora mea, într-o cameră mică. Am stat aproape o oră acolo. Era cu noi o fată tânăra care avea o figură foarte încruntată. Si – atunci nu vorbeam decat câteva cuvinte în limba româna – atunci i-am zâmbit. Și ea, ea s-a transformat. O transformare absolută și mai apoi lucrurile s-au relaxat”, a povestit Principesa momentul pentru Hotnews.ro. În acelaşi an înfiinţează, împreună cu tatăl său, Regele Mihai, Fundaţia Principesa Margareta a României, dedicată sprijinirii bătrânilor şi tinerilor aflaţi în dificultăţi fizice sau materiale.

Pe 21 septembrie 1996, Alteţele Lor Regale Principesa Moștenitoare şi Principele Radu, până atunci actor la teatrul din Iași, s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii grandioase, cu mult peste posibilitățile Familiei Regale, după cum avea să povesteastă mirele.

”Majestatea sa (Regele Mihai – n.a.) nu ar fi avut posibilitatea să ofere o asemenea finanţare şi atunci nunta s-a făcut numai din generozitatea celorlalţi, a membrilor familiei, în special al Împărătesei Farah a Iranului. Ea a fost ca un fel de catalizator, a dat telefon la toate familii-
le, le-a rugat să contribuie. Desigur, au fost şi alţii foarte generoşi, precum Regele Juan Carlos, Regele Constantin al Greciei, Regina Ana care a participat direct, Principesa Sofia a Greciei care a lucrat trei luni aproape non-stop pentru a lua parte la organizare”, a povestit atunci Principele Radu.

Cei doi s-au cunoscut într-un orfelinat, unde Principesa a mers în vizită, însă înainte de această relație, presa vremii o vedea deja căsătorită cu un alt cap încoronat – Prințul Charles!

Mai exact, în iulie 1974, revista spaniolă Hola dezvăluia faptul că “Charles şi Margareta s-au întâlnit în cadrul unor evenimente sociale recente şi au stat îndelung de vorbă”. Se pare că Margareta, care atunci avea 25 de ani, cu doar patru luni mai mică decât Charles, ar fi fost pe placul Reginei Elisabeta, aceasta primind-o în mai multe vizite private la Palatul Buckingham”.

Cu toate acestea, se pare că pe vremea în care era studentăîn Scoția, la Edinburgh, Principesa Margareta a avut o idilă cu Gordon Brown, cel care avea să devină primul ministru al Marii Britanii.

Mai puțin cunoscut e însă faptul că principesa se numără, fiind a 83-a, pe lista succesorilor la tron și printre posibilii moștenitori ai Coroanei Marii Britanii! Astfel, dacă prin cine știe ce întâmplare a sorții, toți cei aflați înaintea Principesei Margareta ar deceda sau și-ar pierde dreptul de moștenire, un reprezentant al Casei Regale române ar putea deveni, într-o zi, regina sau regele Marii Britanii.

Citește și:

 
 

Urmărește-ne pe Google News