Investigatorii au fost invitaţi la un workshop ce va avea loc la Universitatea din Chester, în luna iunie a anului viitor. Cursul va fi susţinut de Tom Silver, specialist în hipnoză, şi are ca scop achiziţionare de tehnici menite să inducă martorii sau suspecţii într-o stare profundă, dar receptivă cu obiectivul clar de a scoate adevărul la suprafaţă.
„Hipnoza în scopul aflării adevărului nu poate fi decât o armă în plus în arsenalul oamenilor legii. Este ca şi cum ai avea un detector de minciuni la tine, tot timpul”, a declarat unul dintre politişti.
Tom Silver este un renumit hipnotizator american, cu numeroase aparaţii TV, care susţine că hipnoza poate fi accesibilă oricui şi că el poate învata pe oricine să se folosească de această „ştiinţă a minţii”. Ofiţerii care doresc să se specializeze pe acest domeniu pot participa la un curs ce durează şase zile, însă vor fi nevoiţi să scoată din buzunar suma de 1.370 lire sterline.