Ofiţerul a lucrat în diverse cauze penale, de omoruri, accidente de circulaţie, morţi suspecte, violuri, tâlhării, furturi sau înşelăciuni, probând vinovăţia autorilor prin analiza mai multor tipuri de urme, precum în filmele poliţiste de genul CSI, de la micropelicule de vopsea, microfragmente metalice, diverse tipuri de aliaje până la impurităţi din sol sau din materiale de construcţie.
Studiază chimia din clasa a VII-a
De altfel, mai multe texte scrise de Iuliana în reviste de criminalistică, de criminologie sau de penologie s-au bucurat de succes în rândul colegilor criminalişti din întreaga lume. “De-a lungul anilor, am constatat că personalitatea mea a fost în rezonanţă cu respectarea unor principii şi reguli referitoare la normele de comportament stipulate în Codul de conduită al experţilor, specialiştilor şi tehnicienilor criminalişti din Poliţia Română, necesare executării expertizelor şi constatărilor criminalistice, şi anume: onestitate, integritate şi imparţialitate”, spune Iuliana Stănel, care este pasionată de chimie din clasa a VII-a. Ea a urmat liceul, facultatea şi studiile postuniversitare tot în acest domeniu, fiind de părere că, de fapt, “pregătirea este continuă, deoarece este nevoie de actualizarea metodelor de analiză, mereu în concordanţă cu echipamentele noi, mai performante”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News