Bărbatul se îndrepta către litoral, alături de parteneră și cei doi copii ai lor. De altfel, femeia a fost cea care l-a trezit.

În vârstă de 33 de ani, șoferul, din Drobeta-Turnu Severin, a fost oprit în trafic marți, la ora 4.05, în județul Gorj, pe DN 67. Avea o concentraţie de 0,42 mg/litru alcool pur în aerul expirat.

„În urma discuţiilor purtate de poliţiştii din Novaci cu bărbatul, acesta a menţionat faptul că se afla în drum spre mare şi, deşi pare rupt dintr-un film, conducătorul auto le-a mulţumit poliţiştilor că l-au oprit şi au luat măsurile corespunzătoare, întrucât nu se afla în condiţii optime pentru a conduce şi a adormit la volan de două ori de când a plecat de acasă, fiind trezit de concubina sa”, transmit oficialii Poliţiei Judeţene Gorj.

Erau și doi minori în mașină

Și mai alarmant este că în mașină se aflau și cei doi copii minori ai cuplului. „În urma acţiunii poliţiştilor, au fost salvaţi de un drum primejdios, pe care l-ar fi parcurs alături de un şofer aflat sub influenţa băuturilor alcoolice şi obosit”, adaugă Poliţia.

Bărbatul a fost dus la spitalul din Novaci, pentru a-i fi recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Știrileprotv.ro
Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro

A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Libertateapentrufemei.ro
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Cum cureți rapid hota din bucătărie. E nevoie de un simplu produs, costă doar 3.99 lei în magazine
FANATIK.RO

Sportul i-a schimbat viața. Dezvăluiri emoționante ale Iulianei Pepene: „În urmă cu trei ani, am aflat că sufăr de boala Graves, dar după un an de mers la sală, am analizele perfecte și nu mai iau pastile”
GSP.RO

Se închid școlile de luni în România, în urma ploilor puternice. Lista completă cu locurile unde nu se țin cursuri

CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro

S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro

LIVE TEXT. Bilanţul inundaţiilor din Galaţi a crescut la 5 morţi. O persoană este în continuare dispărută / Codul roşu de inundaţii, prelungit pană luni
Observatornews.ro
LIVE TEXT. Bilanţul inundaţiilor din Galaţi a crescut la 5 morţi. O persoană este în continuare dispărută / Codul roşu de inundaţii, prelungit pană luni
Horoscop 15 septembrie 2024. Vărsătorii au parte de o zi pe gustul lor pentru că le aduce un sentiment de libertate de care le-a fost dor
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI