Prima bucată de haşiş s-a găsit sub scaunul din dreapta a autoturismului unui tânăr de 24 de ani, agent comercial în Braşov, maşina fiind oprită de poliţişti lângă o benzinărie din Sfântu Gheorghe. Poliţiştii antidrog au mers apoi pe marginea unui lac din Sfântu Gheorghe, unde au găsit maşina unui alt tânăr de 24 de ani, în interiorul autoturismului, lângă schimbătorul de viteză, fiind descoperită o altă bucată de haşiş.

Cu cei doi se mai afla un alt tânăr, de 23 de ani, care intenţiona să vândă haşişul, analizele arătând că toţi trei consumaseră droguri.

Bărbaţii în maşinile cărora a fost găsit haşişul sunt cercetaţi pentru deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept şi riscă amendă sau închisoare de până la doi ani. Al treilea tânăr a fost reţinut şi este acuzat de trafic de droguri de risc, infracţiune pedepsită cu închisoare de la trei la 15 ani.

Flagrantul a fost organizat de lucrătorii SCCO Harghita, ajutaţi de colegii lor din Covasna şi de un procuror de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Târgu Mureş.

 
 

Urmărește-ne pe Google News