Existenţa Sfântului Graal a fost amplu dezbătută în ultimii ani, mai ales după ecranizarea romanului celebrului scriitor Dan Brown “Codul lui Da Vinci”. Acesta susţine în cartea sa aceleaşi lucruri precum conspiraţioniştii, şi anume că Sfântul Graal nu este acel pocal aurit, cu puteri divine de a izbăvi Planeta şi de a învia morţii, ci, în fapt, un moştenitor al lui Iisus Hristos, Mântuitorul. Analiza acestei teorii porneşte de la etimologia sintagmei Sfântul Graal, care are la origine o interpretare greşită a alteia, “Sangreal” – “sânge regal”.

4451-268443-d3.jpg4451-268444-d2.jpg

Biserica Catolică neagă vehement

Conform amatorilor de senzaţional, Sfântul Graal nu este nici mai mult, nici mai puţin decât linia regală a descendenţilor lui Iisus. Aşadar, care ar fi aceştia? După ce au afirmat că Iisus nu s-a născut dintr-o fecioară şi că, de fapt, s-ar fi căsătorit cu Maria Magdalena şi s-ar fi mutat în Franţa, mai multe scrieri ale unor istorici rămaşi anonimi au concluzionat că familia lui Iisus s-a înrudit cu numeroase familii de nobili din Marea Britanie (Casa Stuart), Franţa (Merovingienii) şi chiar Grecia.

Şocantă este însă afirmaţia aceloraşi istorici anonimi care spun că însăşi regretata Prinţesă Diana ar fi avut origini în Casa Stuart. Astfel, ea ar fi descins din nimeni altul decât Iisus Hristos şi era într-adevăr un Homo Superior cu puteri divine. Biserica Catolică a negat vehement şi a catalogat ipotezele drept “balivernele unor oameni lipsiţi de preocupări şi cu imaginaţie bolnavă”.

Contabila-șefă de la Spitalul „Sf. Spiridon” Iași a câștigat mai mult decât colegii medici într-un proiect european contra hepatitei. Din 7,8 milioane de euro, peste 2,4 milioane de euro au mers pe salarii
Recomandări

În istorie, Graalul a avut multe forme

Sfântul Graal sau Potirul Sfânt, este, conform unor scrieri religioase, cupa aurită din care Iisus Hristos a băut vin la “Cina cea de Taină”. Pe de altă parte, în legendele mistice ale Evului Mediu, potirul era un vas în care Iosif din Arimateea (cel care l-a îngropat pe Fiul lui Dumnezeu) ar fi strâns sângele lui Iisus după crucificare. În vreme ce pentru creştini acestea sunt cele mai cunoscute variante, de-a lungul istoriei, Sfântul Graal a fost prezentat şi sub alte forme: o relicvă a Preţiosului Sânge al lui Hristos, un ceaun al belşugului, o tipsie de argint, o piatră căzută din ceruri, un vas, o sabie, o suliţă, un peşte, o porumbiţă, o lance albă însângerată, o carte,o lumină orbitoare, un cap tăiat sau o masă.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ultima oră! Celebrul actor a murit în urma unui infarct! Dependența de alcool l-a învins
Unica.ro
Ultima oră! Celebrul actor a murit în urma unui infarct! Dependența de alcool l-a învins
Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
Viva.ro
Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
Denise Rifai, reacție genială după ce coafura ei a devenit ținta glumelor pe Internet: "Urmează întrebarea roșie"
Libertateapentrufemei.ro
Denise Rifai, reacție genială după ce coafura ei a devenit ținta glumelor pe Internet: "Urmează întrebarea roșie"
Ce a putut să spună o turistă străină despre București. Impresia pe care i-a lăsat-o Capitala. ”De ce nu vorbește nimeni?”
FANATIK.RO
Ce a putut să spună o turistă străină despre București. Impresia pe care i-a lăsat-o Capitala. ”De ce nu vorbește nimeni?”
Ce s-a aflat despre fata cea mare a lui Ilie Bolojan. Detaliile din familia lui, care au ieșit acum la iveală, sunt surprinzătoare! Românii nu știau aceste amănunte!
Unica.ro
Ce s-a aflat despre fata cea mare a lui Ilie Bolojan. Detaliile din familia lui, care au ieșit acum la iveală, sunt surprinzătoare! Românii nu știau aceste amănunte!
Lamborghini Huracan, cu parbrizul crăpat şi doar 27.800 km la bord, scos la licitaţie pentru a treia oară. Preţul a fost redus la jumătate
Observatornews.ro
Lamborghini Huracan, cu parbrizul crăpat şi doar 27.800 km la bord, scos la licitaţie pentru a treia oară. Preţul a fost redus la jumătate
Horoscop 15 ianuarie 2025. Capricornii au un mare avantaj astăzi, care vine din puterea interioară, ca să depășească orice dificultate
HOROSCOP
Horoscop 15 ianuarie 2025. Capricornii au un mare avantaj astăzi, care vine din puterea interioară, ca să depășească orice dificultate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI