Povestea romancei Alexandra, a cărei frumuseţe i-a luat minţile preşedintelui ecuadorian Rafael Correa, continuă să facă valuri la Quito. După ce o televiziune locală a mers la Centrul de Reabilitare Socială pentru femei din capitala Ecuadorului şi a vorbit cu românca de 24 de ani, lucruri necunoscute publicului au ieşit la iveală deoarece mai multe organizaţii neguvernamentale de protecţie a drepturilor omului au readus în discuţie condiţiile inumane în care îşi ispăşesc pedepsele peste 1.000 de femei închise acolo. Libertatea a reuşit să o găsească pe şefa uneia dintre aceste organizaţii care a dezvăluit detalii îngrozitoare legate de locul în care e închisă frumoasa Alexandra.
S-au împlinit deja şapte luni de când Alexandra Rupa este încarcerată la închisoarea de femei din Quito pentru că a fost prinsă pe un aeroport ecuadorian având asupra sa droguri. Faptul că recent preşedintele statului sud-american a vizitat centrul, ocazie cu care a rămas uimit de frumuseţea româncei, a adus aminte de condiţiile dure de viaţă pe care le îndură deţinutele acolo.
Deţinutele sunt bătute crunt de gardieni
“Puţină lume ştie că în fiecare an, de Crăciun, preşedintele Correa merge la centrul de femei pentru a le binedispune. Însă nimeni nu are curaj să-i spună în ce mizerie şi teroare trăiesc puşcăriaşele. Telefoanele sunt ascultate internetul e «filtrat», iar dacă «transpiră» ceva «de rău» în afara închisorii, femeile sunt bătute de gardieni până la inconştienţă”, ne-a declarat în exclusivitate Stephanie, şefa unui ONG ce se ocupă de drepturile deţinutelor.
Penitenciarul are şi o creşă
Dacă în privinţa bătăilor lucrurile sunt greu de dovedit, în ceea ce priveşte condiţiile, Stephanie ne-a trimis fotografii ale centrului, făcute într-o vizită umanitară. “Închisoarea e ca un cartier mizer. Femeile îşi atârnă rufele la uscat băgând mâinile printre gratii, iar mirosurile sunt de nesuportat. Gândacii şi şobolanii sunt la ei acasă, iar căldura le provoacă leşin multor deţinute. Singurele camere unde e cât de cât curat sunt creşele, pentru că zeci de femei nasc în detenţie sau chiar rămân însărcinate în timpul vizitelor conjugale. Pe scurt, Alexandra voastră e de fapt închisă într-un lagăr de tortură”, susţine Stephanie.
E căsătorit cu o belgiancă
Rafel Correa, 46 de ani, este un ecuadorian cu studii înalte, efectuate atât în ţara natală, cât şi în Belgia şi în Statele Unite. A fost ales preşedinte în 2006, iar acum se află la al doilea mandat, obţinut în aprilie anul acesta.
Este căsătorit cu o belgiancă, Anna Malherbe, şi au împreună trei copii. Correa a ocupat anul acesta locul şase în topul celor mai sexy şefi de stat din lume, în vreme ce soţia lui e considerată drept una dintre cele mai neatractive “prime doamne”.
Bucureşteanca stă în celulă cu două românce
Din ce i-a povestit tânăra, prin telefon, tatălui ei, se pare că nu o duce rău în închisoarea din Ecuador. Are parte de “ospitalitatea românească” proverbială, mai ales pentru că se bucură de compania celor două colege ale ei de celulă, care sunt tot românce.
Fetele au fost arestate şi ele pentru trafic de droguri, aproximativ în aceeaşi perioadă cu Alexandra Rupa, dar nu se cunoaşte dacă făceau parte din aceeaşi reţea de cărăuşi. În plus, tuturor femeilor din centrul de reabilitare din Quito le este permis periodic accesul la telefon şi la internet.
(Alexandra Ariciu)
Citiţi mâine detalii despre viaţa de noapte a Alexandrei Rupa