Înregistrările Latifei au ajuns la BBC prin intermediul unei prietene apropiate, a vărului matern și a celor care se află în spatele campaniei „Free Latifa”. Ei spun că au luat decizia de a difuza acum mesajele pentru că sunt îngrijorați cu privire la siguranța Latifei.

„Filmez acest videoclip dintr-o baie, pentru că este singura cameră cu o ușă pe care o pot încuia. Sunt într-o vilă. Sunt ostatică și vila aceasta a fost transformată într-o închisoare. Toate ferestrele au bare și nu pot deschide nicio fereastră. Sunt cinci polițiști în afara casei și doi înăuntru. Și nici măcar nu pot ieși afară să iau o gură de aer proaspăt”, susține prințesa, într-unul dintre videoclipuri, care se presupune că a fost înregistrat acum un an cu un telefon pe care l-a primit în secret.

„Nu știu când voi fi eliberată și ce condiții mi se vor impune după ce voi fi eliberată. În fiecare zi sunt îngrijorată pentru viața mea și pentru siguranța mea, nu știu sigur dacă voi supraviețui acestei situații. Poliția m-a amenințat că voi sta în închisoare toată viața și că nu voi mai vedea soarele vreodată”, afirmă prințesa Latifa în altă înregistrare.

Situația devine din ce în ce mai disperată în fiecare zi. Sunt foarte, foarte extenuată de toate astea.

Prințesa Latifa:

Tatăl Latifei, șeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum, este unul dintre cei mai bogați șefi de stat din lume, conduce emiratul Dubaiului și este vicepreședinte al Emiratelor Arabe Unite.

Guvernele din Dubai și Emiratele Arabe Unite nu au vrut să facă niciun comentariu pentru BBC. Iar prietenii prințesei fac un apel la ONU să intervină.

Cum a vrut prințesa să fugă

În februarie 2018, Latifa și o prietenă au ajuns cu o barcă gonflabilă și un jet ski în apele internaționale, unde erau așteptate de un milionar francez, la bordul unui iaht cu pavilion american.

Opt zile mai târziu, în largul coastelor Indiei, barca a fost interceptată, Latifa a fost capturată și dusă înapoi în Dubai.

Înainte de încercarea de evadare din 2018, Latifa a înregistrat un alt videoclip care a fost postat pe YouTube după capturare. „Dacă vizionați acest videoclip, nu este așa bine: fie că sunt moartă, fie că sunt într-o situație foarte, foarte, foarte delicată”, a spus ea.

De atunci, prietenii au primit tot mai puține mesaje din partea ei.

Încercarea prințese de a fugi din Dubai nu este singura astfel de încercare. Un an mai târziu, în 2019, mama vitregă a acesteia, prințesa Haya Bint Al Hussain, a fugit la Londra în 2019 împreună cu cei doi copii ai ei.

Foto: captură BBC

 
 

Urmărește-ne pe Google News