Într-o zi, Dennis, fost fotbalist din Olanda, care lucra ca director de marketing pentru o echipă de fotbal din Singapore, a întâlnit într-o cafenea cea mai frumoasă fată pe care a văzut-o vreodată. S-a îndrăgostit nebunește de ea, iar aceasta s-a dovedit a fi o prințesă adevărată, singura fiică a celui mai puternic sultan din Malaezia, Ibrahim Ibni Almarhum Sultan Iskandar. Luni, la trei ani de când s-au cunoscut, cei doi s-au căsătorit, după ce el s-a convertit la islamism, și-a schimbat numele și a plătit o zestre.
Olandezul, în vârstă de 28 de ani, și prințesa, de 31 de ani, s-au căsătorit în conformitate cu obiceiurile musulmane din Malaezia, la Palatul Serene Hill, resedinta familiei regale din orașul sudic Johor Bahru. La ceremonia privată au participat familii și prieteni apropiați.
Mirele, care lucreaza acum pentru o companie de dezvoltare imobiliara din Johor, purta haine de nunta traditionale alb-negru, iar mireasa purta o rochie alba.
În conformitate cu obiceiurile de nunta vechi de secole în sudul statului majoritar musulman Johor, mirele a fost obligat să plătească o zestre de 22,50 ringgit, puțin peste 4 euro.
Într-un comunicat al biroului de presă al palatului Johor, la ceremonia de la Istana Bukit Serene, reședința oficială a familiei regale, a asistat Johor Sultan Ibrahim Sultan Iskandar și consoarta lui Raja Zarith Sofiah Idris Shah, membrii apropiați ai familiei și prieteni.
De asemenea, au fost prezenți părinții mirelui Martin și Henriette Verbaas, fratele și sora lui, precum și prietenii apropiați ai familiei care au zburat din Olanda.
Dennis Muhammad, care a purtat un alb baju, costumul tradițional de nuntă, a făcut jurămintele de nuntă în fața muftiului din Johor, Datuk Muhammad Tahrir Shamsudin. După aceea, mirele a fost condus într-o cameră specială la primul etaj al palatului, unde îl aștepta mireasa, pentru ceremonia de plasare a inelului.
După ceremonia de căsătorie, proaspătul cuplu a avut prima apariție publică în calitate de soț și soție pe coridoarele palatului, salutând cei 1.200 de oaspeți care au participat la recepția de nuntă ținută în grădină.
Familia regală a lui Johor este foarte bogată și puternică și posedă o armată privată, fiind singurul stat malaezian care are una. Sultanul este ofițer de armată și a studiat la Școala de Drept și Diplomație Fletcher din Boston, Massachusetts și are mai multe afaceri, inclusiv în domeniul telecomunicațiilor.
Malaezia are un aranjament unic în care pe tronul țării majoritare musulmane este preluat la fiecare cinci ani de unul dintre sultanii celor nouă state. Actualul rege este Sultanul Muhammad V, din statul nordic islamic Kelantan conservator, care are mandat până în 2021. În ciuda acestui sistem de alegere a regelui, este puțin probabil ca Dennis Muhammad să preia vreodată rolul socrului său, deoarece conducătorii aleg între ei care va fi următorul rege.
Citește și: EXCLUSIV/ Cornel Galeș s-a reprofilat după moartea Ilenei Ciuculete. S-a angajat la o agenție de turism!