Prințesa în vârstă de 51 de ani, soţia prinţului Haakon, a anunţat în 2018 că suferă de o formă rară de fibroză pulmonară, maladie incurabilă care provoacă dificultăţi respiratorii.
„Din cauza efectelor secundare ale medicamentelor pe care prinţesa moştenitoare trebuie să le ia pentru boala sa pulmonară cronică, este în concediu medical, iniţial pentru o săptămână”, a precizat Palatul pe pagina sa de internet.
Vestea a venit la mai puțin de două săptămâni după ce a fost dezvăluit că aceasta a reluat tratamentul pentru boala pulmonară cronică .
„Experiența anterioară a arătat că medicamentele pot duce la reacții adverse care pot avea consecințe asupra programului oficial al prințesei moștenitoare”, a arătat Palatul regal, pe 11 octombrie.
„Prin urmare, considerăm că este firesc să împărtășim aceste informații. De data aceasta, vă vom informa despre modificările aduse programului oficial, dacă este necesar.”
Cu două zile înainte de a fi anunțat că se află în concediu medical, prințesa și soțul ei, prințul moștenitor Haakon, au fost în Germania pentru a sărbători cea de-a 25-a aniversare a Ambasadelor Nordice la Berlin.
Luni seara, cuplul regal norvegian, împreună cu Regele Frederik și Regina Maria a Danemarcei și Prințesa Moștenitoare Victoria și Prințul Daniel al Suediei au participat la o cină oficială la Palatul Bellevue.
„Are multe zile bune”
Din cauza acestei boli, Mette-Marit a fost obligată în trecut să scurteze sau să-şi anuleze participarea la evenimente oficiale.
„Nu se va vindeca, dar boala nu se agravează atât de rapid. Medicii depun eforturi în acest sens”, a mărturisit Haakon referitor la boala soţiei lui într-o autobiografie publicată anul trecut.
„Are multe zile bune. Dar incertitudinea este mereu prezentă. Trebuie să anulăm? Nu ştim. Boala face şi ea parte din viaţă, la fel ca depăşirea greutăţilor, în doi”, a adăugat el.
Mette-Marit a intrat recent în atenţia presei după ce fiul ei în vârstă de 27 de ani, Marius Borg Hoiby, provenit dintr-o relaţie anterioară, a fost acuzat de comportament violent împotriva mai multor iubite, cel mai recent în august, pe când se afla sub influenţa alcoolului şi cocainei.
Când presa norvegiană i-a cerut un punct de vedere, prinţesa moştenitoare a spus că nu poate comenta incidentul ‘„din respect pentru toate părţile implicate”.