Prințesele din hambar vor avea palatul lor: voluntarii de la Asociaţia „Marius şi prietenii” au început să ridice o casă pe terenul concesionat de primărie
În ajutorul familiei Mocanu din satul dâmboviţean Gheboaia au sărit numeroşi cititori ai Libertatea şi două ONG-uri.
Cazul a fost descoperit de Asociaţia Şansa Ta, care le-a adus copiilor pachete cu alimente, haine, rechizite.
Apoi Asociaţia „Marius şi prietenii” a preluat ştafeta şi a montat o sobă nouă în locuinţa improvizată a familiei, într-o fostă clădire a CAP. Soba veche scotea fum de câte ori era folosită.
Primăria comunei Finta a semnat actele prin care concesionează un mic teren familiei Mocanu, iar un arhitect a făcut gratuit un proiect de casă. Voluntarii de la Asociaţia „Marius şi prietenii” au început lucrul la eliberarea terenului şi pregătirea acestuia pentru construcţie.
Pe pagina de Facebook a organizaţiei a fost lansată o strângere de fonduri: „Pune şi tu o cărămidă la temelia unui vis!”. Necesarul de bani este de aproximativ 145.000 lei, din care s-au adunat în jur de 40.000 de lei.
Fetiţele, bebe Paraschiva, 2 ani, Mara, 4 ani, Iza, 7 ani, Andra, 9 ani, şi Cătălina, 13 ani, au primit păpuşi, ghete, haine şi ghiozdane noi, de la „Marius şi prietenii”.
„Nu sunt lucruri extraordinare, ci unele simple, ale unor copii care nu au primit niciodată cadouri de Crăciun, de ziua lor sau de alte ocazii”, a scris Marius Simionică, fondatorul ONG-ului.
Pe lista de dorinţe întocmită de cele cinci fetiţe se mai află: un telefon, biciclete (pentru mers la şcoală), tablete şi, nu în ultimul rând, mâncare pentru căţeluşa lor Leia.
Cine doreşte să pună umărul la ridicarea unei locuinţe pentru familia Mocanu poate lua legătura cu redacţia Libertatea, la adresa site@libertatea.ro sau cuAsociaţia „Marius şi prietenii” pe Facebook.