UPDATE Libertatea a primit un comunicat de presă din partea grupului Phoenicia, pe care îl publică la finalul acestui text. În comunicat se subliniază eronat că n-ar fi decât persoane din afara Bucureștiului izolate acolo, când ziarul este în contact direct cu bucureșteni aflați la Phoenicia Express.
Mai mult, patronul Phoenicia Group, Mohammad Murad, a recunoscut că nu a existat un contract inițial legat de cazarea persoanelor în Phoenicia Express Hotel, contrar celor arătate în comunicat.
Ieri, viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, spunea că locurile de carantină din Capitală sunt ocupate, circa 300 de persoane fiind cazate în ele.
Azi, al doilea om în Primăria Municipiului București a declarat, pentru Libertatea, că “avem întotdeauna avans de 100 de camere înaintea numărului celor cazați”. Cum azi dimineață erau 350 de persoane aflate în carantină la nivelul Capitalei, în acest moment ar fi, practic, 450 de locuri de cazare în spațiile de carantină.
Cum Bădulescu a refuzat să ofere numele hotelurilor, Libertatea a aflat, până acum, că hotelurile Phoenicia Express și Expocenter primesc oameni în carantină.
Am primit ajutorul acestor hoteluri, contra cost, normal, aflați voi sumele! Nu vă pot spune numele hotelurilor, o să le aflați și pe acestea.
Aurelian Bădulescu, viceprimarul capitalei:
Aseară, la hotelul Expocenter, care îi aparține lui George Pădure, fostul primar al Sectorului 1, “s-a eliberat și ultima cameră ocupată de un client și s-a alocat un spațiu distinct pentru persoanele venite în carantină, care au camerele lor și liftul lor distinct”, a spus un angajat din hotel.
Hotelul Expocenter a fost deschis de afaceristul George Pădure în octombrie 2015. În 2017, Pădure a fost executat silit de Libra Bank, care a scos la vânzare stabilimentul de patru stele pentru 6,9 milioane de euro, anunța Profit.ro.
Acum, economica.net anunță că hotelul valorează cu 800.000 euro mai puțin. Mai exact, 6,1 milioane de euro, nefiind cumpărat până în 2020.
George Pădure, 65 de ani, este fost primar al Sectorului 1 (1996-2000), fost consilier general al Municipiului București, om de afaceri.
50 euro/camera/noapte
Angajații hotelului Expocenter spun că suma de cazare plătită de stat este de 50 de euro/cameră/noapte. “În mod normal, la Expocenter, de exemplu, prețul camerelor varia între 70 și 90 de euro”, spun angajații.
“La Expocenter e vorba, deocamdată, de 10-11 camere aflate la ultimul nivel. Jandarmii păzesc clădirea”, arată unii angajați.
Chiar și George Pădure, care ar avea o cameră în același hotel, a fost văzut de aceștia în timp ce își muta lucrurile.
Hotelul unul om de afaceri libanez
O situație asemănătoare este la hotelul Phoenicia Express.
Proprietarul Phoenicia este Mohammad Murad, om de afaceri de origine libaneză, venit în România în anii ‘80, alături de frații săi, pentru a studia medicina. Acesta deține lanțul hotelier Phoenicia, fabrici de carne și restaurante de tip fast-food.
Lanțul de hoteluri al lui Mohammad Murad este cel care l-a plătit pe Rareș Bogdan pentru a-i face imagine, pe vremea când actualul europarlamentar era realizator TV.
Murad: Viceprimarul Capitalei și primarul Sectorului 1 m-au contactat
Mohammad Murad, proprietarul hotelului Phoenicia Express, a spus pentru Libertatea că a fost contactat direct de către viceprimarul Aurelian Bădulescu și primarul Sectorului 1 Daniel Tudorache pentru a le pune la dispoziție o unitate hotelieră pentru ”un centru de izolare”.
E practic invers procedurii descrise de primarul general al Bucureștiului, Gabriela Firea, care a spus că hotelierii trebuie să vină cu propuneri către autoritățile locale.
”Am lansat ieri o adresă de e-mail pentru obținerea de noi spații pentru carantină. În mai puțin de 24 de ore, am primit un număr semnificativ de oferte de hoteluri dintre care 24 sunt situate în București”, a scris azi Firea pe pagina ei de Facebook. Murad spune că el a fost ales direct, că l-au căutat.
În acele momente nu trebuie să ne gândim la noi. A fost o chestie de urgență. Am fost de acord să pun la dispoziție.
Mohammad Murad, proprietarul hotelului Phoenicia Express:
Omul de afaceri mai spune că nu a semnat încă niciun contract cu instituțiile publice, deși hotelul e folosit de două zile ca centru de carantină. Și nici nu s-a stabilit vreun preț.
A reușit să mute toți oaspeții cazați acolo într-un alt hotel al său, dar nu a apucat să facă asta și cu angajații proprii. De aceea, s-a supărat ”un pic” pe autoritățile locale, adaugă proprietarul hotelului.
Nu erau bine organizați. Au anunțat vin ca la ora cutare și au venit la alta. M-a prins cu niște angajați care nu au mai putut să iasă de acolo.
Mohammad Murad, proprietarul hotelului Phoenicia Express:
În momentul în care au fost aduse primele persoane în carantină, la hotel mai erau trei angajați, care aveau propriile lor camerele acolo. ”S-au trezit cu vecini”, spune Murad. Angajaților nu li s-a mai permis să iasă din hotel, considerându-se că au intrat în contact cu oameni veniți din zone de risc.
Am vorbit indirect cu domnul Arafat și domnul de Interne, prin cineva, și cam după o oră li s-a dat drumul.
Mohammad Murad, proprietarul hotelului Phoenicia Express:
Murad spune că celor trei angajați li s-au făcut ulterior testele de coronavirus, la privat, și au ieșit negative, dar i-a trimis preventiv acasă în autoizolare timp de 14 zile.
Comunicat Phoenicia Express: La hotel sunt izolate persoane din afara Bucureștiului
Phoenicia Express anunță într-un comunicat că în cadrul hotelului sunt izolate persoane întoarse din străinătate, care nu stau în București. Niciunul dintre cei aflați în izolare nu a fost confirmat deocamdată cu coronavirus, mai menționează reprezentanții hotelului.
„Toate aceste persoane, recent întoarse din străinătate, care nu au domiciliul în București, sunt izolate, pe o perioadă de 14 zile, la Hotelul Phoenicia Express, care se află pe centura capitalei, mai exact, pe șoseaua Odaii nr. 441-443. Acesta fiind singurul hotel din Grupul Phoenicia Hotels pe care în acest moment autoritățile îl folosesc în scopul izolării celor care au trecut granițele tării în ultimele zile. Așadar, dorim să punctăm foarte clar, ca nicio persoană nu este izolată la Hotelul Phoenicia Grand, din Nordul Capitalei, acesta din urmă prezentând cele mai sigure condiții pentru oaspeții săi.
Dorim să vă aducem la cunoștință și faptul că toate
aceste persoane sunt sub observație și că nu avem cunoștințe până în acest
moment că vreuna dintre acestea ar avea testul pozitiv care să confirme
prezența COVID-19, dar și faptul că măsurile luate de autorități, în acest caz,
sunt unele doar de prevenție.
Am decis să punem la dispozitie, în baza unui contract, Hotelul Phoenicia Express, la solicitarea Primariei Sectorului 1, prin Dl. Primar Dan Tudorache, pentru că am înteles gravitatea situației din România. Ca orice alt cetățean al acestei țări, si noi ne dorim ca răspândirea acestui virus sa fie una cât mai mică, așadar, considerăm că, in aceste vremuri, implicarea oricărui cetățean poate fi salvatoare”, potrivit comunicatului Phoenicia Express.