Potrivit unei surse apropiate Casei Regale britanice, o astfel de ruptură există și relația Prințului Charles și fii lui, Harry și William, relația lor fiind din ce în ce mai tensionată, potrivit mirror.co.uk.

„Sunt oameni foarte diferiți și pur și simplu nu se înțeleg. Se întâlnesc foarte rar înafara afacerilor oficiale”, a spus sursa respectivă, pentru The Daily Beast.

Există un lucru pe care Charles nu îl aprobă în legături cu fii lui – emoțiile pe care aceștia le arată în public. Aparent, Prințul de Wales „urăște” faptul că Harry și William au devenit populari după ce au discutat în public despre sentimentele lor față de moartea mamei lor, Prințesa Diana.

Prințul William și Prințul Harry au vorbit deschis despre moartea mamei lor într-un documentar BBC, în anul 2017, marcând 20 de ani de la tragicul accident în care și-a pierdut viața.

Interviul a fost destinat să reducă stigmatizarea în jurul bolilor psihice. Harry a declarat în cadrul documentarului că atunci când a aflat de ce s-a întâmplat a refuzat să accepte că este adevărat, iar William s-a simțit amorțit, dezorientat, amețit.

Charles nu a apărut în documentar alături de fiii lui. Prințul a avut o relație dificilă cu Diana, fiind cunoscut faptul că el avea o aventură cu Camilla Parker Bowles.

Prințesa Diana și Charles au divorțat în anul 1996, după ce au primit o scrisoare din partea Reginei care îi sfătuia că așa e mai bine pentru toată lumea.

Pe lângă emoțiile în public, Prințul de Wales nu este de acord cu modul relaxat în care tinerii abordează tradiția regală. The Daily Beast a raportat că William, Kate, Harry și Meghan vorbesc la per tu cu membrii staff-ului, lucru care este văzut ca o respingere a stilului de comunicare de până acum.

Deși au apărut aceste informații în presa din Marea Britanie, Charles a fost lăudat pentru rolul cheie pe care l-a avut la nunta fiului lui, Harry, conducând-o pe Meghan la altar. De asemenea, cei doi prinți și-au lăudat tatăl în mod public pentru modul în care s-a comportat după moartea mamei lor.


O româncă numită ministrul Sportului în Franța. Fosta înotătoare Roxana Mărăcineanu a fost numită de Macron în guvernul francez


Urmărește-ne pe Google News