Cuprins:
Prințul Edward (58 de ani), contele de Wessex și frate al regelui Charles al III-lea, a fost joi, 13 septembrie, în vizită la Academia Viitorul Cluj, cu ocazia forumului fundației „Duke of Edinburgh”, eveniment desfășurat în perioada 11-14 octombrie.
Forumului fundației „Duke of Edinburgh” este un program descris drept „un cadru global pentru educația non-formală și de învățare, care funcționează în peste 130 de țări și teritorii și este menit să ajute tinerii să-și găsească scopul, pasiunea și locul în lume”.
„Copiii au posibilitatea ca, pe lângă fotbal, să facă și alte activități, voluntariat, să învețe limba engleză, să fie mai disciplinați și mai ordonați, detalii ce-i vor ajuta în viață, indiferent că vor fi performeri sau nu în fotbal”, a declarat Andra Zăvăleanu, director al academiei. Alături de Prințul Edward s-a aflat Andrew Noble, ambasadorul Marii Britanii în România.
A dat mâna cu sute de copii
În jur de 400 de copii au fost prezenți la eveniment, grupați pe categorii de vârstă. Prințul Edward a dat mâna cu foarte mulți dintre ei și a vorbit cu fiecare grup în parte.
Ulterior, a „executat” un penalty, cum a făcut-o și Răzvan Zăvăleanu, fondatorul clubului Viitorul Cluj și administrator judiciar la Dinamo București.
„Chiar a fost încântat de eveniment, de atmosferă. Ar fi putut pleca în orice moment, conform protocolului, dar a zăbovit chiar mai mult. Faptul că a executat acel penalty a fost și un semn de apreciere”, a punctat Zăvăleanu pentru Libertatea, la finele evenimentului.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 7„Alternativă viabilă pentru viață”
„A fost o onoare pentru noi să întâlnim niște oameni așa importanți precum Alteța Sa Regală. Academia s-a pregătit foarte mult pentru acest eveniment, a fost foarte important pentru noi. Mi-a plăcut foarte mult discuția cu Alteța Sa, am discutat puțin pe marginea programului. A fost o interacțiune frumoasă, mai ales cu penalty-urile. Ne-a întrebat despre programul antrenamentelor. Noi facem și voluntariat, de la a-i ajuta pe copiii din grupele mai mici la a merge la azilul de bătrâni sau a-i ajuta pe cei mai nevoiași”, a mărturisit Traian Ciubotaru, junior Viitorul Cluj, unul dintre puștii care au primit diplome din partea fundației.
„Suntem foarte bucuroși, este singura vizită pe care prințul Edward o face pe teren. Am aflat de acest program prin intermediul responsabilului de program în România. Acest program îi învață pe copii să lucreze, să facă ceva cu viața lor în momentul în care termină cu fotbalul. Trebuie să aibă o alternativă viabilă pentru viață”, a completat Răzvan Zăvăleanu.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
ivryernest • 13.10.2022, 21:29
Academia de fotbal ? În ziua de azi, tot felul de entități, sportive sau altele, își dau numele de Academie, ceeace crează confuzie. Fiindcă "Academie" înseamnă ceva cu totul diferit.