Fiul cel mic al regelui Charles al III-lea a contestat în instanţă această decizie a Înaltei Curţi de a nu mai plăti în mod curent pentru securitatea sa.
Shaheed Fatima, avocata ducelui de Sussex, a citit, joi, o declaraţie a prințului Harry, care a fost absent de la audieri, în ultima zi a acestei proceduri.
„Marea Britanie este un loc central în povestea copiilor mei şi un loc în care vreau ca ei să se simtă ca acasă, chiar dacă în prezent locuiesc în SUA. Dar acest lucru este imposibil dacă nu le putem asigura siguranţa în timp ce se află pe teritoriul britanic. Nu-mi pot expune soţia la un astfel de risc, având în vedere prin ce am trecut, sunt reticent să mă expun şi pe mine în mod inutil”, a transmis prințul Harry.
De asemenea, fiul cel mic al regelui Charles al III-lea susţine că el şi soţia sa „s-au simţit obligaţi” să părăsească ţara în 2020 şi să se retragă din îndatoririle lor regale.
Ministerul britanic de Interne a apărat principiul unei securităţi „adaptate” şi „specifice contextului” pentru prinţul Harry, ca urmare a deciziei acestuia de a nu mai fi un membru activ al familiei regale.
În luna mai, o cerere a prinţului Harry de a plăti protecţia poliţiei din fonduri proprii a fost respinsă de justiţie.
FOTO: Hepta