UPDATE 13.00: La câteva ore după ce Nicolae a anunțat că s-a logodit cu Alina-Maria Binder, Biroul de Presă al Casei Regale a transmis un comuniact de presă în care confirmă faptul că regele și-a dat acordul pentru viitoarea căsătorie. ”Majestatea Sa Regele Mihai I și Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei, au luat cunoștință despre intenția fiului Principesei Elena, domnul Nicolae Medforth-Mills, de a se căsători. Regele a răspuns nepotului său, urându-i fericire și pace sufletească, precum și puterea de a lua decizii corecte”, se arată în comunicat.

De asemenea, ”Majestatea Sa a menționat, încă o dată, că decizia de a retrage titlul de principe al României și calificativul de Alteță Regală, precum și decizia de a scoate pe Nicolae din Linia de Succesiune rămân neschimbate, după căsătoria acestuia”.

Și Principesa Margareta i-a trimis o scrisoare de felicitare nepotului Alteței Sale Regale.


Nicolae, în vârstă de 32 de ani și Alina Maria Binder, de 29 de ani, au fost văzuți de mai multe ori împreună în ultii ani, frumoasa româncă însoțindu-l pe nepotul regelui la diferite evenimente chiar și internaționale.

Nicolae și Alina s-au cunoscut în urmă cu doi ani, pe 29 iulie, iar de atunci formează un cuplu. Fostul print a ales să-i ofere logodnicei sale inelul care este cu diamante și safir chiar la aniversarea a doi ani de relație. Cererea în căsătorie a avut loc în timpul vacanței petrecute de cei doi în Cornwall Marea Britanie. Nunta urmează să aibă loc în vara anului 2018.

Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu
Recomandări
Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu

Cel care ar fi trebuit să fie al treilea în linia succesiunii la tron spune că a primit acordul familiei Alinei Binder, dar și al Regelui Mihai pentru a merge mai departe cu logodna. ”Am cerut acordul părinţilor domnişoarei Binder, aceştia dându-ne încuvinţarea şi bucurându-se alături de noi. De asemenea, am împărtăşit fericita veste bunicului meu, Majestatea Sa Regele Mihai şi familiei. Suntem încântaţi că am primit binecuvântările şi mesajele Lor de felicitare”, a transmis Nicolae într-un comunicat de presă.

Nicolae transmite că ”am privit cu admirație și respect căsnicia bunicilor mei și aceasta îmi doresc să fie un drept exemplu pe care Alina și cu mine să îl urmăm în casnicia noastră”

11Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

În urmă cu doi ani, pe 1 august 2015, Familia Regală a României făcea un anunț care a surprins pe toată lumea. Principele Nicolae, primul moștenitor de sex masculine al regelui era exclus din linia succesorală și i s-au retras titlurile de Principe și Alteță. Regele spunea că vrea un succesor care să aibă o cârmuire ”sub semnul modestiei, bine cumpănită, cu principii morale, respect și mereu cu gândul la ceilalți”, dar nu a oferit alte informații privind decizia sa.

PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF
Recomandări
PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF

S-a vorbit atunci că Regele Mihai a luat această decizie deoarece Nicolae ar fi lăsat-o însărcinată Nicoleta Cîrjan, dar că nu a droit să recunoscă copilul și acest lucru l-a supărat pe bunicul său. Nepotul regelui a negat de fiecare data faptul că ar fi tatăl fiului Nicoletei și chiar a cerut în instanță efectuarea unui test de parternitate, lucru pe care tânăra mamă l-a refuzat.

Prima apariție publica a lui Nicolae și a Alinei Binder a avut loc la un an după excuderea sa din linia succesorală. Cei doi au fost văzuți împreună la botezul prințului Joseph, fiul ducelui și al ducesei de Vendôme, în Franța.

Înainte de logodna cu Alina Binder și relația cu Nicoleta Cîrjan, pe care Nicolae nici nu a negat-o nici nu a admis-o, Nicolae a mai fost implicat într-o relație de lungă durată cu o tânără irlandeză, Rebeca Margareta Byatt. Relația dintre cei doi, care a început în perioada în care ce studia managementul afacerilor şi marketingul la Colegiul Royal Holloway din Londra, dar după mai mulți ani și mai multe evenimente oficiale la care au participat împreună, în 2013 s-au despărțit. “Distanţa şi-a spus cuvântul. Deşi relaţia era solidă, ba chiar existau gânduri de căsătorie, Alteţa Sa Regală s-a despărţit de iubita lui”, ne-a declarat un apropiat al Casei Regale.

Prostia liberală nu schimbă datele „fenomenului Georgescu”. Ciucă, Rareș Bogdan nu sunt deranjați de forțele polițienești ale binelui?
Recomandări
Prostia liberală nu schimbă datele „fenomenului Georgescu”. Ciucă, Rareș Bogdan nu sunt deranjați de forțele polițienești ale binelui?

Nicolae, născut 1 aprilie 1985, la Geneva, este fiul principesei Elena și al lui Robin Leslie Medforth-Mills, oficial al Organizației Națiunilor Unite.

Alina Maria Binder a apărut prima data în atenția presei în urmă cu 6 ani, atunci când s-a aflat că avea o relație cu Sebastian Blaga, fiul liberalului Vasile Blaga. În acea perioadă, Sebastian studia în Germania, iar Alina era alături de el, dar în cele din urmă tânăra s-a mutat înapoi în România și relația lor s-a încheiat.

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
De ce se produc cutremurele noaptea de cele mai multe ori. Răspunsul specialiștilor te va surprinde
FANATIK.RO
De ce se produc cutremurele noaptea de cele mai multe ori. Răspunsul specialiștilor te va surprinde
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Cât câștigă un român care spune că lucreză și 310 ore pe lună la o fermă din Germania: "Dacă era așa mergeam toți acolo"
Observatornews.ro
Cât câștigă un român care spune că lucreză și 310 ore pe lună la o fermă din Germania: "Dacă era așa mergeam toți acolo"
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI