Vestea despre trecerea în neființă a prințului Șerban Cantacuzino a fost dată Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

„Cu deosebită tristeţe am aflat de trecerea în neființă a Prinţului Serban Cantacuzino, personalitate remarcabilă a exilului românesc, un destin marcat de evenimentele politice ale vremii şi de moştenirea istorică. Membru onorific al Uniunii Arhitecţilor din România, Şerban Cantacuzino a fost fondatorul şi preşedintele Fundaţiei Pro-Patrimonio, implicându-se activ în proiecte de renovare şi restaurare a unor monumente istorice din România.

Excepțional om de cultură, Prinţul Cantacuzino participa frecvent la evenimentele culturale organizate de Institutul Cultural Român al cărui prieten şi colaborator era.

Exemplu de decenţă, umanitate, implicare civică și dinamism, Prinţul Şerban Cantacuzino rămâne un model pentru comunitatea românească din Marea Britanie. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, este mesajul publicat de Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, pe Facebook.

Prințul Șerban Cantacuzino a murit. A fost decorat de Regina Marii Britanii

Fiu al lui George Matei Cantacuzino, Prințul Șerban Cantacuzino este considerat o personalitate complexă care a avut o influență puternică asupra modernismului arhitectural românesc.

Descendent al vechii familii boierești Cantacuzino, Șerban s-a născut în 1928, la Paris. Pe fondul conflictelor internaționale care au izbucnit în acea perioadă, părinții au decis ca mama să plece în 1939 la Londra, împreună cu Șerban, când acesta împlinise vârsta de 11 ani.

După război, familia dezrădăcinată avea să se stabilească definitiv în Anglia. Pe tatăl care a murit în 1960, la Iași, după ce petrecuse mai mulți ani în închisorile comuniste, nu îl vor revedea niciodată, notează dacianabranea.com.

Șerban a fost elev la Winchester College, apoi a studiat arhitectura la faimosul Magdalen College de la Universitatea Cambridge. Urmând pasiunea tatălui său, Șerban Cantacuzino și-a început cariera ca arhitect. Datorită pasiunii pentru scris, dar și a specializării în domeniul arhitecturii, a ajuns să lucreze în 1967 în redacția publicației Architectural Review. Așa a ajuns să scrie nu mai puțin de 12 cărți.

Între 1979 și 1994, Prințul Șerban Cantacuzino a fost secretarul Comisiei Regale de Arte Frumoase. A fost membru al Institutului Regal al Arhitecților Britanici și , după căderea regimului comunist, a devenit membru onorific al Uniunii Arhitecților din România.

În 1988, Regina Elisabeta a II-a i-a acordat titlul de Comandor al Ordinului Imperiului Britanic (CBE).

Prințul Șerban Cantacuzino s-a implicat pentru ca situl Roșia Montană să fie inclus în patrimoniul UNESCO

Șerban Cantacuzino a revenit pentru prima dată în țară în 1971. Mai apoi, s-a implicat pentru a face cunoscut patrimoniul construit al României britanicilor pasionați de cultura țării noastre.

În anul 2000, a fondat, împreună cu Marie-Lyse Cantacuzino, frații Nicolae și Indrei Rațiu, Jessica Douglas-Home și Iolanda Costide, Pro Patrimonio – varianta românească a National Trust, destinată salvării unor clădiri-monumente istorice și situri arheologice amenințate. Printre succesele fundației se numără refacerea și integrarea în circuitul turistic a unor locuințe tradiționale și vile de patrimoniu, precum și restaurarea mai multor porți vechi din orașul Brașov, dar acțiunea cu cel mai mare impact a fost comandarea, în 2013, a unui studiu de evaluare a sitului Roșia Montană (realizat de o comisie mixtă alcătuită din experți de la Universitățile Oxford și Leicester), în sprijinul înscrierii acestuia în Patrimoniul Mondial UNESCO.

sursă foto: dacianabranea.com


Citește și Primăria Capitalei are aproape 8.000 de locuri de parcare, dar a încasat taxe doar pentru 2.500 din ele


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News