Ultimul număr al ediției britanice a revistei GQ îl are pe copertă pe prințul William, iar interviul acordat de acesta este ilustrat cu o serie de fotografii realizate în grădina casei sale alături de soția sa ducesa de Cambridge și cei doi copii, George și Charlotte.

Vorbind despre moartea mamei sale, prințesa Diana de Wales, William mărturisește că cel mia mult regretă faptul că aceasta nu a avut ocazia să-i cunoscă pe Kate și pe cei doi copii ai săi.

El spune că durerea sa este puțin diferită de cea a alto persoane care și-au pierdut părinții de mici, deoarece ”toată lumea cunoaște povestea mea”. El a mai spus că își dorește ca Prințesa Diana, care a murit într-un accident de mașină în 1997, să fi trăit să îi vadă copiii crescând.

”Stabilitatea pentru mine este foarte importantă. Vreau să îmi cresc copiii într-o lume fericită, stabilă și sigură. Acest lucru este foarte important pentru noi ca părinți. Vreau ca George să crească într-un mediu real și viu. Nu vreau să crească în spatele zidurilor palatului. Trebuie ca el să iasă și să cunoască lumea”, a declarat William în înterviu.

Viitorul rege al Marii Britanii a spus că în prezent se simte foarte bine, dar că i-au trebuit 20 de ani să ajungă aici. ”Mi-au trebuit aproape 20 de ani să ajung în actualul stadiu. Încă mi se pare foarte greu din cauză că atunci a fost atât de greu. Și de asemenea nu este la fel ca furerea majorității oamenilor, deoarece toată lumea știe despre asta, toți cunosc povestea, toată lumea o știe pe ea”, a mărturisit prințul.

Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”
Recomandări
Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”

”Mi-aș fi dorit să pot să primesc sfaturile ei. Mi-ar fi plăcut să o întâlnească pe Catherine și să vadă copiii crescând. Mă întristează faptul că ei nu o vor cunoaște niciodată”, a mai spus ducele de Cambridge.

Prințul William avea 15 ani și era cu Regina Elizabeta a II-a la Balmoral atunci când a aflat vestea că mama sa, prințesa Diana a murit într-un accident rutier în Paris. ”Șocul a fost foarte puternic. Chiar și după 20 de ani îl mai simt încă. Oamenii cred că șocul nu poate dura atât de mult, dar o face”, a povestit William.

Mărturisirile prințului William vin după ce fratele său mai mic, Harry a povestit că a avut nevoie de ajutor de specialitate pentru a trece peste moartea mamei sale și că o perioadă lungă de timp a refuzat să își exteriorizeze adevăratele sentimente.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Observatornews.ro
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI