Se pare că piraţii ar fi primit o răscumpărare de patru milioane de dolari pentru a elibera remorcherul. Echipajul alcătuit din 10 italieni, cinci români şi un croat a stat sechestrat patru luni înainte de a fi eliberat. Coordonatorul de la Nairobi al asociaţiei marinarilor, Andrew Mwangura, a declarat: „Piraţii numărau banii chiar ieri seară”.

Ministerul italian de Externe Franco Frattini, subliniase de mai multe ori în timpul celor patru luni în care vasul Buccaneer s-a aflat în mâinile piraţilor că nu intenţionează să plătească nicio răscumpărare sau să întreprindă o operaţiune blitz, iar eliberarea trebuie obţinută prin contactele politice cu autorităţile somaleze.

Nava italiană este în prezent în drum spre un port din Djibouti, cea mai apropiată destinaţie de escală, de unde este posibil ca membrii echipajului să revină în ţările natale prin intermediul unor curse aeriene.

 
 

Urmărește-ne pe Google News