Eşantioanele erau păstrate la o temperatură de -190 de grade Celsius, în rezervoare răcite cu azot lichid, la Institutul Karolinska, una dintre cele mai bune școli de medicină din lume.

Karolinska găzduieşte, de altfel, Adunarea Nobel, care selectează câştigătorul Premiului Nobel pentru Medicină.

Între 22 şi 23 decembrie, alimentarea cu azot lichid a 16 rezervoare criogenice a fost întreruptă. Deşi rezervoarele pot funcţiona timp de patru zile fără azot lichid suplimentar, acestea au fost lipsite de substanţă timp de cinci zile, ducând astfel la distrugerea probelor din mai multe instituţii.

„S-a întâmplat în cel mai prost moment posibil în Suedia, cu doar o zi înainte de Ajunul Crăciunului”, a declarat Matti Sallberg, decanul campusului de sud al Institutului Karolinska.

Probe de cercetare de milioane de euro

În mai multe publicații media au apărut informații că valoarea estimată a eşantioanelor pierdute este de aproximativ 500 de milioane de coroane suedeze (43 de milioane de euro).

Sallberg a declarat că nu a fost făcută o estimare oficială a valorii eşantioanelor pierdute, dar a confirmat că aceasta se ridică uşor la câteva milioane.

„Cei mai afectaţi sunt cercetătorii în domeniul leucemiei, deoarece au colectat eşantioane de la pacienţi pe o perioadă de până la 30 de ani”, a declarat Sallberg.

În urma incidentului, universitatea a lansat o anchetă internă și a fost sesizată și poliția, deşi nu există indicii de sabotaj.

„În prezent, nu există niciun indiciu că incidentul s-ar datora unei influenţe externe, dar se întocmeşte un raport al poliţiei pentru a acoperi toate ipotezele”, a mai spus Sallberg.

Toate probele erau destinate strict cercetării, iar pierderea lor nu ar urma să afecteze îngrijirea actuală a pacienţilor. Ele ar fi urmat însă să fie folosite pentru cercetări viitoare.

 
 

Urmărește-ne pe Google News