Probleme la rezidențiat, astăzi, în Capitală, din cauza unei defecțiuni tehnice care a apărut în timpul scanării grilelor de concurs. Situația a făcut imposibilă scanarea lucrărilor candidaților, ceea ce a dus la reluarea întregii proceduri de scanare, anunță Ministerul Sănătății.
Ministrul Sănătății a fost informat în această după amiază de către coordonatorul de Rezidențiat, secretarul de stat Corina POP despre situația creată și a solicitat recorectarea grilelor, transparent, astfel încât niciun candidat să nu fie nedreptățit.
”Urmare a problemelor tehnice sesizate de Comisia locală de Rezidențiat București în timpul procedurii de scanare  grilelor de concurs,  Comisia centrală a decis rescanarea tuturor grilelor pentru candidații din Centrul Universitar București. Se rescanează toate grilele de la București în prezența comisiei locale de Concurs și a 2 membri din Comisia Centrală”, se arată în comunicatul Ministerului Sănătății.
Peste 6.800 de absolvenţi ai facultăţilor de Medicină, Medicină Dentară şi Farmacie au susținut, astăzi, examenul de rezidențiat. Cei mai mulţi candidaţi, peste 5.000, sunt în domeniul medicinei. La nivel naţional, au fost scoase la concurs aproape 4.000 de locuri şi posturi, iar cea mai mare concurenţă – 4,9 candidaţi pe loc – este la Medicină dentară.
CITIȚI ȘI:

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News