Pe aeroportul București nu a aterizat o cursă care venea dinspre Londra (Luton). Reprezentanții Companiei de Aeroporturi București transmit într-un comunicat de presă că ”Pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu, traficul aerian se desfăşoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor.
În cursul dimineții, 12 curse aeriene au înregistrat întîrzieri de până la 40 de minute, generate de necesitsatea degivrării aeronavelor înainte de decolare și/sau de handlingul la sol îngreunat de condițiile meteo.
Pe ambele aeroporturi ale Capitalei se intervine constant cu utilaje proprii pentru a se asigura operarea în condiţii de siguranță”.
De asemenea, probleme sunt și pe Aeroportul Internațional Craiova. Cele doup curse Wizz Air care trebuiau să decoleze în această dimineață au fost anulate: Craiova-Londra (Luton), care trebuia să decoleze la ora 6.20 și Craiova – Paris (Beauvais), care era programată la ora 6.25. Următoarea cursă programată de pe aeroport este spre Veneția (Treviso) la ora 13.10. În funcție de condițiile meteo se va stabili dacă va pleca sau nu.
De asemenea, două curse care trebuiau să aterizeze la Craiova au fost anulate. Este vorba de zborurile Wizz Air de la Londra, care trebuia să aterizeze la 13.20 și de la Paris, care ateriza la 12.25.
Pe aeroportul Internațional din Sibiu nu a aterizat o cursă Lufthansa care venea de la Munchen și trebuia să ajungă în România la ora 00.55. De asemenea, aceeași cursă, care trebuia să decoleze spre Germania în această dimineață la ora 06.05 a fost anulată. Cursa de Munchen care trebuia să aterizeze luni seara la 18.10 a fost deviată, iar cea care trebuia să decoleze spre Germania la 6.25 a fost anulată.
România este în a doua zi de cod portocaliu de ninsori abundente, viscol și ger. Mai multe drumuri naționale sunt închise, precum și autostrăzile A2 și A4, în timp ce în mai multe județe, cursurile au fost suspendate și astăzi, din cauza vremii.
Citește și: EXCLUSIV/10 centimetri de zăpadă au ”blocat” România… ilegal! Normativul spune că drumurile pot fi închise dacă stratul de zăpada are peste 30 cm
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro