Racheta New Glenn, care măsoară 98 de metri, trebuia să decoleze de la Cape Canaveral înaintea răsăritului, aceasta având ca încărcătură un nou prototip de satelit. Totuși, responsabilii de la centrul de control al misiunii au întâmpinat o problemă tehnică chiar în ultimele minute ale numărătorii inverse nemaiavând timp suficient la dispoziție pentru rezolvarea acesteia.
După ce numărătoarea inversă oficială a fost oprită, tehnicienii au început imediat golirea combustibilului din rachetă. Blue Origin nu a stabilit încă o nouă dată de lansare, afirmând că echipa are nevoie de mai mult timp pentru a rezolva problema.
Zborul de test fusese deja amânat o dată din cauza mării agitate, care reprezenta un risc pentru planul companiei de a ateriza prima treaptă a rachetei (cea refolosibilă) pe o platformă plutitoare în Atlantic. New Glenn este numită după primul american care a orbitat Pământul, John Glenn. Este de cinci ori mai înaltă decât racheta New Shepard de la Blue Origin, care transportă clienți privați până la marginea spațiului cosmic, în scopuri turistice.
Jeff Bezos, fondatorul Amazon, a înființat compania Blue Origin acum 25 de ani. El a participat la numărătoarea inversă de luni chiar din Centrul de Comandă al Misiunii, situat în incinta fabricii sale de rachete, lângă porțile Centrului Spațial Kennedy care aparține de NASA. Indiferent de ce se va întâmpla în continuare, Bezos a spus duminică seară: „Ne vom reveni și vom continua”.